Mobilizarea impresionantă de forţe cu 500 de poliţişti care au descins în 11 judeţe nu i-a speriat pe escrocii care câştigă bani profitând de naivitatea semenilor. Ei continuă să acţioneze nestingherit, chiar dacă poliţiştii sunt pe urmele lor.
Trei persoane au fost prinse în flagrant, marţi seară, de poliţiştii călărăşeni, în timp ce încercau să păcălească un bătrân prin metoda „Accidentul”. Ca să fie capturaţi, oamenii legii au tras câteva focuri de armă după suspecţi.
Pensionarul în vârstă de 85 de ani, din comuna Ileana, judeţul Călăraşi, a căzut imediat în plasa infractorilor, atunci când aceştia l-au anunţat că nepotul său a fost implicat într-un accident. Pentru că nu avea în casă toţi cei 7.000 de lei cât ceruseră escrocii, bătrânul a apelat la un vecin pentru a-i împrumuta o parte din bani. Bărbatul şi-a dat imediat seama căbătrânul urma să fie tras pe sfoară, motiv pentru care a alertat autorităţile.
Bătrânii, cei mai vulnerabili
Zeci de persoane au reclamat în ultimele luni că au fost victimele unor escroci. Bătrânii, în special, au alergat într-un suflet la Poliţie şi au mărturisit că au fost victimele unor înşelăciuni prin metoda „Accidentul”. Valul de infracţiuni comise i-au speriat şi pe oamenii legii. Aceştia spun că, în general, vârstnicii au fost apelaţi pe telefoanele fixe de persoane care s-au recomandat a fi avocat sau rudă cu partea vătămată şi le-au solicitat diverse sume de bani. Uneori, a fost vorba chiar de ordinul miilor de lei.
Ţepe de până la 12.500 de lei
Prin extinderea cercetărilor efectuate după prinderea în flagrant de marţi după-amiază a celor trei persoane, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi au reuşit să documenteze şi să reţină în sarcina suspecţilor săvârşirea a trei infracţiuni de înşelăciune. Lucica F., de 41 ani, din municipiul Călăraşi, Constantin V., de 38