Ceea ce s-a articulat educational la noi, dupa caderea lui Ceausescu, reprezinta un intristator experiment cultural de tranzitie. Copiii deveniti adolescentii in aceasta perioada apartin unei generatii sacrificate spiritual si material, indobitocite de haosul moral, politic, social si intelectual al unei societati pline de nesiguranta. Am reintilnit, deunazi, un fost coleg de clasa, astazi profesor de engleza la una dintre pitorestile scoli de cartier din urbea noastra traditionala. L-am intrebat, firesc, cum se mai descurca - in vremuri de infinita tranzitie - cu nobila misiune de dascal. Mi-a raspuns (sub umbra unei imense blazari, complet insesizabile cu ani in urma) ca nu se poate vorbi despre o activitate profesionala per se in cazul lui, ideea predarii limbii engleze ca atare fiind o simpla reprezentare fantomatica a subconstientului sau cultural. Acum, spuse colegul meu, se vede mai curind in postura unui erou civilizator ori destelenitor (ma ruga sa nu consider aceasta declamatie identitara nici pretiozitate, nici orgoliu, ci doar un scut psihologic impotriva depresiei). Ca "erou destelenitor", el are menirea inflexibila sa introduca elevii de cartier in notiunile fundamentale ale decalogului ("sa nu ucizi", "sa nu furi" etc.) si, adesea, sa disece, cu aplomb, o problematica etica mai complicata, legata de specificitatea contemporaneitatii ("sa nu agresezi", "sa nu violezi", "sa nu te droghezi" s.a.m.d..). "E chiar atit de grav?" am intrebat eu cu destula lipsa de convingere (stiind, la rindul meu, nivelul de avarie la care au ajuns pina si studiile universitare). "Mai grav decit ti-ai putea imagina!" a replicat amicul cu naduf. "Asculta urmatorul exemplu: dupa cum stii din scoala, eu am fost mereu un fan al muzicii bune, indiferent de stil, si mi-am dedicat decenii din viata studierii ei, in varianta de consumator (trebuie sa recunosc in paranteza ca prieten