Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bistriţa : Miss România a intrat în focul competiţiei din Africa de Sud

Publicat in Adevarul, marți 17 noiembrie 2009 ·

Piciorul accidentat îi face probleme Loredanei Salanţă, motiv pentru care organizatorii au scutit-o de proba artistică. Bistriţeanca a plecat de 10 zile din România şi în 12 decembrie va participa la marea finală Loredana a ajuns sâmbătă la Johannesbourg, după ce a participat alături de 40 dintre cele mai frumoase fete din lume la Londra, la un dineu de caritate şi o la suită de interviuri la BBC. Până să ajungă în oraşul sud-african care va găzdui show-ul final, Loredana a trecut prin Abu Dhabi, capital Emiratelor Arabe, unde a petrecut trei zile la un fashion show organizat special pentru concurentele de la Miss Word 2009.

Program încărcat la Johannesbourg

Agenda celor 120 de concurente care au luat startul pentru marea finală este unul extrem de aglomerat, povesteşte Loredana, aflată acum la mii de kilometri distanţă de Bistriţa. „Tocmai ne îmbarcăm pentru Capetown, pentru nişte probe sportive“, explică telefonic Miss România. Loredana are emoţii, pentru că piciorul accidentat într-un incident rutier în 29 septembrie, când a fost lovită de un scuter , nu s-a refăcut complet. „Seara mai ales, glezna este umflată şi mă doare, uneori foarte tare. Le-am explicat organizatorilor că îmi va fi greu la proba artistică pentru că pregătisem un dans popular. Au spus că pot renunţa la dans, pentru că nu este o probă obligatorie“ , a mărturisit Loredana.  Miss România s-a împrietenit cu Miss Serbia, cu care împarte aceeaşi cameră şi cu Miss Sierra Leone şi aşteaptă cu nerăbdare concursul  din 12 decembrie. Atunci va îmbrăca o rochie de seară , creaţia unui tânăr designer din Oradea, de doar 24 de ani, Oana Silaghi. „Rochia este argintie cu verde,  la început nu mi-a plăcut foarte mult, dar dupa ce am îmbracat-o mi-am dat seama cât este de frumoasă“, povesteşte Loredana.

Este cea mai tânără concurentă

Elevă în clasa a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 10 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 5 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 7 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 11 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 5 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 13 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 6 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°