Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Singura instituţie bancară din ţară cu sediul central la Cluj se extinde în Italia. Banca Transilvania va avea o sucursală în Roma

Publicat in Adevarul, marți 30 aprilie 2013 ·

Adunarea Generală a Bancii Transilvania, singura instituţie bancară din România cu sediul central la Cluj-Napoca, a decis, astăzi, înfiinţarea unei sucursale la Roma. Banca va investi anul acesta 64 de milioane de lei.

“Unul dintre cele mai importante puncte din ordinea de zi a Adunării Generale Ordinare, aprobat de acţionari, a fost propunerea de extindere a Băncii Transilvania în Italia – Roma, în acest an. Printre oportunităţile aduse pentru BT de această iniţiativă sunt următoarele: valoare adăugată pentru potenţialii clienţi şi contribuţia la creşterea organică a băncii”, se arată într-un comunicat transmis presei de instituţie. Adunarea Generală a aprobat: situaţiile financiare anuale, întocmite pentru exerciţiul financiar 2012 – individuale şi consolidate; propunerile privind repartizarea profitului; descărcarea de gestiune a administratorilor pentru exerciţiul 2012; Bugetul de venituri şi cheltuieli şi Planul de afaceri BT pentru 2013; Fixarea remuneraţiei administratorilor pentru anul în curs, precum şi ratificarea Hotărârii Consiliului de Administraţie cu privire la prelungirea contractului de prestări servicii pe care Banca Transilvania îl are cu SC KPMG Audit SRL.

Investiţii de 64 de milioane de lei, profit de 84 milioane de lei

Planul de investiţii al Băncii Transilvania pe 2013 prevede o sumă totală de 64 de milioane de lei, din care în sucursale şi cladiri vor intra 13,65 mil.lei, în IT şi carduri - 40,95 mil.lei şi investiţii în subsidiare – 9,7 milioane de lei.

Banca Transilvania a încheiat primul trimestru al acestui an cu un profit net de 84,40 milioane lei. “Rezultatele BT pe primul trimestru sunt conforme cu aşteptările noastre, fiind obţinute într-un mediu economic care continuă să fie marcat de volatilitate pe plan local şi european. Suntem concentraţi pe optimizarea modelului nostru de business, iar obie

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prinţul Paul al României prins în Malta. Proceduri de extrădare în curs

Mediafax acum 22 minute
Prinţul Paul, fugit de aproape patru ani, a fost reţinut într-un resort din Malta în timpul unei vacanţe. Procedura de extrădare este în desfăşurare, după ce justiţia franceză a respins definitiv predarea sa autorităţilor române. Situaţia juridică a

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forțat în Alba / Când au ajuns pompierii, aparatul de zbor era răsturnat

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, duminică, pe un teren agricol din comuna Vinţu de Jos, pilotul refuzând transportul la spital, relatează Agerpres. ISUFoto: Inquam Photos / George Călin "În urma unui apel prin SNUAU 112, a fost semnala

Poli Iaşi - UTA Arad, 0-2, în etapa a 7-a a play-out-ului Superligii

Mediafax acum 42 minute
Golurile au fost marcate de Ezekiel, în minutul 63, şi de Luckassen, în minutul 84. UTA Arad acumulează astfel la 34 de puncte şi ajunge pe primul loc în play-out, depăşind Oţelul. Duminică seara, ultimul meci din Superligă este programat la Cluj. C

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 6 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 3 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Premier League: Manchester City a câştigat la Nottingham, scor 2-0

News.ro acum 50 minute
Echipa engleză Manchester City a învins duminică, în deplasare, scor 2-0, formaţia Nottingham Forest, în etapa a 35-a din Premier League. Manchester City a înscris prima la Nottingham, pe The City Ground, prin Josko Gvardiol, în minutul 32. Erling H

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum 2 ore
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Situaţia de pe front s-a „deteriorat”, afirmă comandantul-şef al forţelor ucrainene

Adevarul acum 2 ore
Comandantul-şef al forţelor ucrainene, Oleksandr Sîrski, a indicat duminică în social media că situaţia de pe front s-a „deteriorat” şi trupele ruse au înregistrat „succese tactice” în mai multe zone.

Handbal feminin: CSM Bucureşti – Metz Handball, scor 24-27, în turul sferturilor Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă duminică, pe teren propriu, de formaţia Metz Handball, scor 27-24 (15-14), în manşa tur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Returul va avea loc în 4 mai, pentru un loc la Turneul Final Four. Princip

Stelian Ion, candidatul Dreaptei Unite la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR apare fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă

News.ro acum 2 ore
Stelian Ion, deputat USR, candidat al alianţei Dreapta Unită la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR Constanţa apare în mod fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă. Deputatul USR a adăufat că a cer

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/21°
mar.

13°/19°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/21°
lun.

11°/21°
mar.

9°/22°
mie.

10°/22°
Constanta
acum

14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
mar.

13°/15°
mie.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/21°
Timisoara
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°