Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bosonul Europei

Publicat in Dilema Veche, marți 10 iulie 2012 ·

Bosonul este particula elementară indispensabilă, cea care explică de ce există universul şi de ce elementele sale componente îi dau o consistenţă. Fără această particulă, se zice, marele proiect este incomprehensibil. Singura problemă fiind că această particulă este doar teoretică.

Pentru a spera să fie descoperită, trebuie făcute experimente lungi şi costisitoare. A accelera continuu materie dotată de forţe, uneori complementare şi alteori opuse. Unii se tem de coliziunea acestor forţe între ele sau de alte obstacole neaşteptate, întrucît experienţa ar putea eşua, sau ar provoca o explozie a laboratorului. Dar dacă nu se poate demonstra existenţa acestei particule, universul nostru va părea din ce în ce mai artificial şi riscă să se prăbuşească.

Fără bosonul Europei, particula de apartenenţă comună, construcţia europeană va sfîrşi în cele din urmă prin a deveni doar un model de ştiinţe politice, inaplicabil pe termen lung. În timp ce ştiinţa a făcut un pas decisiv, descoperind aproape sigur bosonul Higgs, marele accelerator european nu produce pentru moment decît reacţii divergente.

Săptămîna aceasta, Parlamentul European a respins Acordul comercial de combatere a contrafacerii ACTA.

O decizie care a accentuat opoziţia între două forţe ale universului european: Parlamentul a mers împotriva Comisiei Europene, care apăra acordul. Dar este o decizie considerată a fi un pas înainte pentru democraţie, fiindcă textul era contestat de cetăţeni activi peste tot în Europa.

Cu cîteva zile mai devreme, decizia liderilor ţărilor din zona euro de a aproba pactul de creştere şi de a continua pe calea unei uniuni bancare deschisese calea forţelor centripete ale universului european. Danemarca a spus că s-ar mulţumi cu o UE cu două viteze. O minoritate din ce în ce mai puternică de deputaţi germani se opune uşurării condiţiilor ajutorului pentru ţări

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 2 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 2 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 3 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 2 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 4 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Serbia: Nouă răniți în coliziunea a două trenuri la Belgrad

HotNews acum 3 ore
Nouă persoane au fost rănite vineri când un tren de marfă s-a ciocnit cu un tren de pasageri într-un tunel din Belgrad, a anunțat ministrul de interne Ivica Dacic, citat de AFP. Tren din Serbia ce atinge 200 kmhFoto: Shutterstock „Douăzeci și cinci

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Vremea

București
acum

13°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
mar.

12°/25°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

sâm.

9°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

14°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°
mar.

15°/25°