O căruță în care se aflau cinci persoane a fost lovită sâmbătă seară de un Opel Zafira, pe strada Mitocului din municipiul Suceava. Accidentul s-a produs în jurul orei 19.12.
Un bărbat şi o femeie, ambii în vârstă de 50 de ani, şi trei minore, de 17, 13 şi, respectiv 3 ani, au suferit răni grave după ce căruța în care se aflau a fost lovită de Opel. Echipajul SMURD și ambulanțele i-au transportat pe răniți la Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou“.
Pasagerii din Opel Zafira nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Dă click aici să vezi imagini de la accident
„Pompierii au luat măsurile specifice în astfel de cazuri - balizarea zonei, acordarea primului ajutor medical şi transportul victimelor la ambulanţe, deconectarea bornelor de la baterie şi verificarea eventualelor scurgeri de carburanţi şi lubrifianţi. Misiunea pompierilor s-a încheiat la ora 20.08“, a declarat Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava.
Vezi aici imagini cu interveția pompierilor
Rămâi pe suceava.adevarul.ro pentru a afla ultimele ştiri din oraş.