Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marea evadare

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 27 octombrie 2008 ·

Speriaţi de situaţia în care se află Rapidul, mai mulţi jucători giuleşteni le-au cerut impresarilor să le găsească echipe

Nu doar Cesinha vrea să plece din România. Cel puţin încă 7 fotbalişti se gîndesc serios să se despartă de Rapid în această iarnă. Cum s-a ajuns aici? Colapsul financiar care pîndeşte clubul din Grant i-a speriat pe mai mulţi elevi ai lui Peseiro, care şi-au anunţat agenţii să le caute echipe.

Pe lîngă Cesinha, jucător ce-şi doreşte să revină în Portugalia, giuleştenii se vor mai despărţi aproape sigur şi de Marius Constantin, fundaş aflat în dizgraţia conducerii după evoluţiile din această toamnă. Numărul 23 din Grant ar putea ajunge în Rusia, la Dinamo Moscova, sau la FC Braşov, formaţie ce deţine deja 50% din drepturile federative asupra jucătorului. De asemenea, Pardo e dorit în Grecia, la Olympiakos, iar Joao Paulo Andrade şi Claudio Pitbull, ambii împrumutaţi de la FC Porto, vor să revină la clubul de care aparţin.

Granzii stau la pîndă

Steaua şi Dinamo vor să profite şi ele de situţia prin care trece Rapidul şi studiază posibilitatea de a transfera mai mulţi fotbalişti giuleşteni. Boya, Cesinha, Bozovici şi Lazăr sînt jucătorii care le fac cu ochiul granzilor din Liga I. Totuşi, nu va fi uşor să obţină semnătura celor patru. Lazăr a fost monitorizat în acest sezon de Ajax Amsterdam şi mai este dorit şi în Serie A, una dintre echipe fiind Catania lui Walter Zenga, iar Bozovici are şanse mari să ajungă în Bundesliga, la fel şi atacantul Pierre Boya. În timp ce brazilianul Cesinha nici nu mai vrea să audă de România. Vezi un gol decisiv marcat de Cesinha în Cupă, contra Petrolului

Şi-au plătit chiriile

Pentru a evita evacuarea din apartamentele închiriate, unii dintre jucătorii străini au plătit din propriile buzunare chiria, deşi aceasta trebuia suportată de club. Aşa cum Gazeta a a

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 3 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 3 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum o ora
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 13 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 3 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 3 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 6 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 5 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 5 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

17°
mar.

16°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

15°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°