Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doisprezece membri ai grupărilor Caran, Duduianu şi Vancică au fost reţinuţi

Publicat in Mediafax, miercuri 15 mai 2013 ·

Un număr de 12 membri ai grupărilor Caran, Duduianu şi Vancică au fost reţinuţi de procurorii bucureşteni, marţi seară, în urma audierilor dintr-un dosar de cămătărie, spălare de bani, şantaj şi tâlhărie.

Iniţial, procurorii au reţinut nouă persoane, dispunând ulterior aceeaşi măsură preventivă faţă de alţi trei membri ai grupărilor.

Membrii grupărilor Caran, Duduianu şi Vancică au fost duşi marţi la audieri în urma unor percheziţii la 40 de adrese din Bucureşti şi judeţele Ilfov, Ialomiţa şi Dâmboviţa.

Percheziţiile au fost făcute într-un dosar în care Parchetul Tribunalului Bucureşti a dispus, în cursul lunii mai, începerea urmăririi penale faţă de 17 persoane, pentru cămătărie, spălare a banilor, şantaj şi tâlhărie.

"Activitatea infracţională a constat, în principal, în acordarea de împrumuturi cu camătă, respectiv sume mari de bani (de nivelul miilor, zecilor şi chiar sutelor de mii de euro) pentru perioade scurte de timp (dobânda depăşind în unele situaţii suma împrumutată), către persoane care practică jocuri de noroc la cazinouri, iar în cazurile în care sumele nu erau restituite la termen învinuiţii exercitau presiuni (inclusiv ameninţări cu acte de violenţă fizică) în acest sens", se arată într-un comunicat de presă al Parchetului Capitalei şi Poliţiei Române.

Potrivit unor surse din Poliţie, printre cei ridicaţi, marţi dimineaţă, de anchetatori sunt Aurel, Emil şi Costel Răducanu, cunoscuţi în lumea interlopă ca "fraţii Caran", şi pe Licuţă Udilă, liderul clanului Vancică.

În urma percheziţiilor, anchetatorii au sigilat pentru verificări aproximativ zece autoturisme de lux care ar fi fost lăsate gaj de persoanele care împrumutau bani de la aceştia. Unele dintre maşinile indisponibilizate de anchetatori erau conduse de cămătari şi au dat de bănuit în momentul în care poliţiştii şi procurorii au constatat că acestea nu

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 7 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum o ora
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 10 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 9 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 11 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 7 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 6 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 9 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 8 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°