„Lucrările celor cinci acuzaţi prezintă un caracter duşmănos faţă de regimul de democraţie populară.“ „Noi înţelegem că Bergel luptă împotriva puterii statale din ţara noastră.“ „Mi-a spus şHans Bergelţ că tiranul din carte reprezintă regimul actual care suprimă libertăţile cetăţeneşti.“ Fragmente din depoziţia de martor al acuzării a lui Eginald Schlattner Copilăria lui Hans Bergel s-a petrecut la Râşnov. Bunicul era oier. Singurul neamţ oier din zonă. Copilul are şansa să comunice cu mai mulţi români decît cu saşi. Cu bunicul se ducea la Bran să vîndă lînă, brînză, miei. La şcoală, îşi face mulţi prieteni români. E un fiu, cum declară Bergel, al acestor două culturi. Nu-şi poate imagina viaţa lui intelectuală sau pe cea sufletească fără componenta românească. Rădăcinile scriitorului se află încă în Râşnov, în Braşov, în Sibiu. Mama şi tatăl lui au fost ataşaţi de Mişcarea de Rezistenţă. El însuşi a făcut legătura, în anii 1944-1945, între grupurile de luptători din Munţii Făgăraş, Sebeş, Diham. A făcut schi de performanţă în echipa naţională. A încercat să fugă din ţară în anul 1947. A ajuns la Budapesta. Prins de poliţia maghiară şi predat, la Curtici, autorităţilor române, este condamnat la un an de închisoare, pe care îl execută la Penitenciarul din Timişoara. Apoi, este angajat la Clubul „Steaua“. Este exmatriculat de la Universitate. În anul 1957, la Braşov, lucrează ca ziarist la o publicaţie de limba germană: Ziarul popular. Nu poate deveni un gazetar comunist şi pleacă de la ziar. Se angajează la Teatrul de Operă. Violoncelist, la pupitrul întîi. Scrie literatură. În anul 1957, ia un premiu literar pentru nuvela Principele şi Bardul. La Bucureşti, face cunoştinţă, cu ocazia premierii, cu un tînăr student din Cluj, Eginald Schlattner, care, citind nuvela, l-a întrebat: „Nu cumva, prin această nuvelă, ai vrut să arăţi ceea ce se întîmplă azi?“. Bergel