Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deschiderea unor puncte de trecere şi micul trafic de frontieră, eternele probleme dintre Suceava şi Cernăuţi

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 24 noiembrie 2012 ·

Deschiderea unor noi puncte comune de frontieră şi reglementări precise pentru derularea micului trafic de frontieră sunt două dintre subiectele pe care oficialităţile din Suceava şi Cernăuţi le-au pus pe tapet ieri, cu ocazia întâlnirii care a avut loc la Palatul Administrativ. Şedinţa comună a Consiliului Judeţean Suceava şi a Consiliului Regional Cernăuţi a avut şase puncte pe ordinea de zi, subiecte importante pentru dezvoltarea viitoare a relaţiilor dintre cele două zone.

Preşedintele Consiliului Regional Cernăuţi, Mihail Găiniceru, a stârnit admiraţia gazdelor sucevene, alegând să vorbească în limba română, discursul său fiind tradus apoi în ucraineană.

„Sperăm să intrăm cât mai curând fără vize în România, iar un prim pas în acest sens ar fi semnarea acordului privind micul trafic de frontieră în această zonă. Eu spun că relaţiile dintre Suceava şi Cernăuţi sunt un exemplu care este urmărit atât de alte regiuni din Ucraina, cât şi de alte judeţe din România”, a arătat Mihail Găiniceru.

Deschiderea unor noi puncte de trecere între cele două state a fost un alt subiect de pe ordinea de zi a şedinţei comune. Mihail Papiev, guvernatorul Regiunii Cernăuţi, a arătat că este vorba de punctele de frontieră Fântâna Albă-Climăuţi, respectiv Şipote-Izvoarele Sucevei.

„Ne vom adresa Guvernelor noastre pentru deschiderea acestor puncte de trecere a frontierei. În acest mod vom elimina tensiunile sociale apărute ca urmare a închiderii celor cinci puncte de trecere a frontierei existente în zonă”, a arătat Mihail Papiev.

În şedinţa de ieri s-au pus în discuţie şi o serie de aspecte legate de cooperarea pe linia problemelor de mediu şi a celor privind situaţiile de urgenţă. Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a apreciat că informaţiile venite de la ucraineni ar putea fi extrem de utile, mai ales în situaţii de extremă urgenţă, cum ar fi inundaţ

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat din Hunedoara a fost împușcat mortal la o partidă de vânătoare

Libertatea acum 23 minute
În timpul unei partide de vânătoare, care a avut loc, joi, 2 mai, în localitatea Boholt, județul Hunedoara, unui bărbat i s-a descărcat accidental arma în zona pieptului unui camarad, relatează News.ro și cotidianul local Servus.

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum o ora
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

FMI: Europa de Est va devansa în curând sudul Europei la capitolul standard de viaţă. Migrația muncitorilor din Est spre Sud a început să se oprească

G4Media acum o ora
La aproape patru decenii de la colapsul Uniunii Sovietice, standardele de viaţă din ţările care au ieşit de pe orbita URSS pentru a se alătura Uniunii Europene urmează să le devanseze pe cele ale ţărilor din sudul blocului comunitar, transmite Bloom

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 3 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Datoria guvernamentală a urcat la 52,4% din PIB, în februarie 2024

Wall-Street.ro acum o ora
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în februarie 2024, până la 841,292 miliarde lei, de la 801,687 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF). Ca procent din PIB, datoria

Ucraina ar putea ajunge în cele din urmă la negocieri cu Rusia, admite un oficial al serviciilor secrete ucrainene

News.ro acum 2 ore
Ucraina va trebui la un moment dat să intre în discuţii cu Rusia pentru a pune capăt războiului dintre cele două ţări, a declarat un oficial de rang înalt al serviciilor secrete ucrainene într-un interviu publicat joi, relatează Reuters. Preşedintel

Ciolacu, mesaj de Ziua Mondială a Presei: libertatea de exprimare este garanţia unei societăţi libere

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Mondiale a Libertăţii Presei. Libertatea de exprimare este garanţia unei societăţi democratice şi libere, a spus premierul.

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 4 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum 2 ore
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°