SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Cînd simt că nu mai e timp pentru lucrurile pe care aş vrea să le fac, îi spun soţiei: Toate astea trebuiau să se întîmple cu zece ani mai devreme.
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Cînd simt că nu mai e timp pentru lucrurile pe care aş vrea să le fac, îi spun soţiei: Toate astea trebuiau să se întîmple cu zece ani mai devreme.
Aş putea să spun douăzeci sau treizeci de ani, totuşi spun zece ani. E ca şi cum un peştişor de aur ar putea să-mi îndeplinească nişte dorinţi, iar eu nu-i cer să fiu împărat, ci responsabil de scară la bloc şi să-mi plătească întreţinerea pe un an. Un universitar, specializat în comportamentul uman, îmi confirmă un fapt pe care-l bănuiam. Numărul celor care ar fi vrut ca "toate astea", adică răsturnarea din decembrie şi convulsiile societăţii româneşti de după, să se fi petrecut cu zece ani mai devreme e foarte mare. Ce intrigă nu e dorinţa. Nici mulţimea. Ce intrigă e porţia. Dacă tot e să vrem mai mult de la viaţă, de ce vrem doar o corecţie? De ce visăm atît de limitat?
Acelaşi universitar citează un proverb asiatic care explică întrucîtva chestiunea. Cu undiţi pentru peşti mici – spun chinezii – prinzi peşti mici. Noi, cei pe care "toate astea" ne-au găsit de-acum vîrstnici, n-am pescuit decît cu undiţi pentru peşti mici: o treaptă la salariu, un kil de carne, un pachet de nechezol, o excursie cu aprobare de la sindicat la Russe. Mai binele ar fi fost două kile de carne şi excursii fără aprobare la Russe. Un fost strungar, devenit şofer de taxi, e şi mai precis în visarea lui retroactivă. Dacă nebunia de atunci începea cu două ore mai tîrziu, s-ar fi ţinut comisia uzinală pentru avansare şi el ar fi primit categoria a VI-a! Strungăria nu mai e regina meseriilor, iar clienţilor le e egal ce categorie are şoferul lor de taxi ca strungar. Omul trăieşte însă într-un