Şoferul autocarului înmatriculat în România implicat în accidentul din Germania în apropiere de Regensburg, cetăţean român, a decedat, iar alte 12 persoane dintre pasageri au suferit traumatisme minore, informează MAE.
"În data de 4 februarie, ora 4,00, în apropiere de Regensburg, un TIR cu numere de înmatriculare turceşti a derapat, iar autocarul românesc, care se afla în spatele acestuia, nu a mai putut evita coliziunea. În autocar se aflau 22 de persoane. Cetăţeanul român care conducea autocarul a decedat, iar alte 12 persoane au suferit traumatisme minore. La bordul autocarului nu existau pasageri minori", precizează MAE român, la solicitarea MEDIAFAX.
Consulatul General al României la München este în legătura permanentă cu autorităţile germane şi cu firma de transport românească. Un consul s-a deplasat la locul accidentului, iar Consulatul General al României la München este pregătit să asigure asistenţă potrivit competenţelor conferite de legislaţia în materie.
De asemenea, MAE a transmis către MAI datele cetăţeanului român decedat în vederea informării familiei.
Accidentul a avut loc pe Autostrada A3 (E56), în dreptul localităţii Beratzhausen, situată la aproximativ zece kilometri de oraşul Regensburg, a relatat presa germană.
Un autocamion înmatriculat în Turcia a derapat şi s-a răsturnat pe autostrada din sud-estul Germaniei, iar apoi a fost lovit de autocar.
Şoferul autocarului înmatriculat în România implicat în accidentul din Germania în apropiere de Regensburg, cetăţean român, a decedat, iar alte 12 persoane dintre pasageri au suferit traumatisme minore, informează MAE.
"În data de 4 februarie, ora 4,00, în apropiere de Regensburg, un TIR cu numere de înmatriculare turceşti a derapat, iar autocarul românesc, care se afla în spatele acestuia, nu a mai putut evita coliziunea. În autocar se aflau 22 de persoan