„Priviţi, copii, priviţi acest cartier vechi, această casă bătrînească dărăpănată, care în curînd vor fi doar o amintire istorică, sau nici atît, un şantier al progresului. Excavatoarele demolatoare croiesc drumul viitorului. A demola este a construi. Cîndva, în viitor, vă veţi aduce aminte că, în copilăria voastră, aţi asistat, amuţiţi de uimire, la această magnifică expansiune!“
Aşa gîndesc, desigur, renovatorii întreprinzători care, de vreo 10-15 ani, profită de schimbarea radicală a climatului socio-economic. N-avem – sau nu am eu, acum – statistici care să arate cît din patrimoniul arhitectural bucureştean a dispărut în această perioadă. Ar fi şi greu de ţinut socoteala, fiindcă nu a existat, cu excepţia marilor proiecte la care s-a angajat Primăria Generală, o evidenţă sistematică. Într-un punct sau altul al Capitalei apar baricadele în dosul cărora, pe furiş, repede, se dărîmă. Articolele din această rubrică au fost, măcar în parte, o cronică a agresiunilor suferite de vechiul oraş. Asalturile contra peisajului urban tradiţional nu se vor opri nici mîine, nici la anul, ceea ce – dacă nu m-or lăsa nervii! – mi-ar asigura continuarea colaborării la Dilema veche, căreia îi doresc viaţă îndelungată.
DE ACELASI AUTOR Johnny Morţi şi manechine Un caz de mutilare Portarul şi rubinul Situaţia durează de atîta timp că a venit momentul să ne întrebăm de ce?. Adică să limpezim cauzele succesului speculatorilor imobiliari. Prima care este în mintea tuturor este lăcomia de care sînt însufleţiţi cei care caută, în Centrul Istoric al Bucureştilor, teren liber pentru birouri, hoteluri sau restaurante, ca şi cum viitoarea dezvoltare a Capitalei n-ar trebui să ne găsească nepregătiţi. E un calcul pe care actualele împrejurări economice par să-l dezmintă. Chiar dacă s-ar adeveri unele aşteptări optimiste, am impresia că a fost deja depăşit numărul de spaţii noi