Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O sud-coreeană de 45 de kg a stabilit un nou record mondial la mâncat hotdogi

Publicat in Gandul, joi 5 iulie 2012 ·

Americanca Sonya Thomas, ovaţionată de mii de spectatori, şi-a doborât propriul record, miercuri, şi a devenit campioana mondială la mâncat hotdogi, după ce a reuşit să îngurgiteze, pe o temperatură caniculară, 45 de hotdogi în 10 minute, pe Coney Island din statul New York, informează AFP.

Într-o ambianţă de sărbătoare, încurajată prin numeroase strigăte de "USA! USA!" şi înmuind în apă bucăţile de pâine pentru a le înghiţi mai uşor, Sonya Thomas şi-a doborât propriul record din 2011 (40 de hotdogi), învingând alte 13 concurente, dintre care cea mai tânără era în vârstă de 19 ani.

Sonya Thomas este de origine sud-coreană, are o înălţime de 167 de centimetri şi o greutate de 45 de kilograme. Radioasă, ea a declarat că şi-a fixat obiectivul de 45 de hotdogi pentru competiţia din acest an, întrucât ea va împlini această vârstă - 45 de ani - la sfârşitul lunii iulie.

Câştigătoarea şi-a oferit apoi o veritabilă "baie de mulţime", defilând cu drapelul american pe umeri.

"Îmi place competiţia, este pasiunea mea şi sportul meu. Mental, ştiu că pot să fac acest lucru", a declarat ea. Dintotdeauna, spune ea, a putut să mănânce mult. A trebuit doar să înveţe să mănânce repede.

Sonya Thomas se consideră o sportivă. Îi plac baschetul, tenisul de masă şi alte sporturi, însă nu a excelat în niciunul.

Sonya s-a făcut remarcată în concursurile alimentare, numeroase în Statele Unite, mai ales pe timpul verii. În zece ani, ea, care mănâncă doar o dată pe zi, a reuşit să stabilească 39 de recorduri mondiale.

Cu toate acestea, recordul ei este departe de cel stabilit de campionul mondial actual, californianul Joey Chestnut, care a reuşit să mănânce, miercuri, în competiţia bărbaţilor, 68 de hotdogi. El a obţinut astfel cel de-al zecelea titlu al său consecutiv.

Sonya preferă să mănânce fructe de mare - specialitatea ei - şi deţine,di

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum o ora
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 2 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 3 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 2 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum o ora
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

NATO condamnă „acțiunile rău intenționate” de pe teritoriul a șapte state membre

Wall-Street.ro acum o ora
Statele membre ale NATO s-au declarat "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o ameninţare la adresa securităţii lor", informează AFP, citată de Agerpres. Într-

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 3 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 3 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

18°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

11°
joi

12°/14°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

18°
joi

12°/21°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°