Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţiştii au pierdut respectul străzii

Publicat in Adevarul, duminică 19 septembrie 2010 ·

Cazurile de ultraj din ultimii doi ani semnalează o criză de autoritate a oamenilor legii. Numărul poliţiştilor bătuţi de infractori a crescut alarmant. Demotivaţi, cu lefuri de mizerie, neantrenaţi şi fără dotări, poliţiştii nu se mai impun în faţa infractorilor.

Statisticile o spun clar. Potrivit rapoartelor Poliţiei Române, în mai puţin de un an s-au înregistrat 467 de cazuri de ultraj. Practic, în fiecare zi, câte un poliţist din România este agresat.

Mai citiţi şi:

UPDATE Interlopul Slavco Avram: "Am băut toată noaptea, după care am condus propria-mi mașină !"

Tarif de 1.000 de lei ca să baţi un poliţist: ofiţerii sunt bătaia de joc a şmecherilor

Un polițist arădean a fost reținut pentru o mită de 1.600 de euro

Cauzele exacte ale acestei creşteri sunt greu cuantificabile. În locul acestora, funcţionează însă nemulţumirile, explicaţiile oficiale şi ipotezele sociologice. Deşi diferite, măcar ca perspectivă, toate aceste puncte de vedere par să coveargă către aceeaşi concluzie: situaţia se va înrăutăţi dacă nu vor fi luate măsuri drastice şi rapide.

Poliţiştii se simt neprotejaţi

Potrivit lui Marian Gruia, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), majoritatea cazurilor de ultraj ­s-au înregistrat în ultimii doi ani. „Legislaţia în domeniu este la pământ. Abia acum s-a reuşit schimbarea Codului Penal în privinţa infracţiunii de ultraj. Până anul acesta, ultrajul era pedepsit doar cu amendă. Păi cum să nu atace infractorul, dacă ştie că nu-şi petrece nicio secundă în puşcărie?", consideră Gruia. Potrivit acestuia, în joc se află credibilitatea poliţistului şi autoritatea acestuia, în plin proces de disoluţie.

Drept exemplu, Gruia povesteşte despre cazul unui poliţist, chemat la o altercaţie în faţa unui bar din Câmpia Turzii. "Acolo era o bătaie între localnici,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum o ora
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 3 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum o ora
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 3 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 2 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 5 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 2 ore
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 6 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 13 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Vremea

București
acum

12°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

sâm.

8°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

14°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°
mar.

10°/21°