Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Negriţoiu, ING: Retailul împinge la creşterea veniturilor

Publicat in Ziarul Financiar, joi 11 noiembrie 2010 · ·

ING Bank şi-a majorat veniturile cu 15-20% în primele nouă luni ale anului, creşterea fiind susţinută în principal de divizia de retail care a depăşit recent pragul de un milion de clienţi persoane fizice afirmă Mişu Negriţoiu, directorul general al băncii.

"La profit suntem cam la nivelul din 2009, deşi provizioanele au crescut sensibil. Creditele neperformante nu sunt însă mai mari de 6% nici la corporate, nici la retail." El spune că se deteriorează cel mai mult portofoliul de credite de consum, în timp ce la ipotecare creditele neperformante reprezintă numai circa 1%. Creşterea afacerilor pe retail ar urma să continue, ING intrând în competiţia refinanţărilor de credite. "Refinanţarea este o miză pentru noi în măsura în care pentru a creşte pe o piaţă care stă trebuie să luăm clienţi de la alţii."

Negriţoiu susţine că cifrele per ansamblul anului 2010 vor fi mai bune decât cele din 2009, atât în privinţa profitului, cât mai ales a numărului de clienţi.

Profitul net al băncii ar urma să crească mult mai vizibil anul viitor pentru că va scădea foarte mult costul riscului, după estimările sale. Bugetul pe 2011 este construit ca pentru un an de "business as usual".

Grupul ING a raportat ieri un profit net de 371 mil. euro pe trimestrul III, în scădere cu 26% faţă de aceeaşi perioadă din 2009, ca urmare a operaţiunilor de restructurare, în timp ce la nouă luni profitul a urcat la 2,78 mld. euro, faţă de o pierdere netă de 223 mil. euro în 2009. ING a anunţat ieri că ia în calcul două IPO-uri - unul în Europa şi altul în SUA - pentru separarea diviziei de asigurări conform înţelegerii cu statul olandez, care în toamna lui 2008 a injectat 10 mld. euro pentru susţinerea grupului.

Afaceri mai mari dar profit în scădere la ING Asigurări

ING Asigurări de Viaţă a înregistrat un profit brut de 46 mil. lei (

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, transportate la spital, starea lor nu e gravă

News.ro acum 51 minute
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 4 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins

News.ro acum 2 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Trophée Clarins, turneu de categorie

Metoda „Accidentul”. Un deţinut a înşelat cu bani şi bijuterii mai mulţi bătrâni

Mediafax acum 5 ore
„La data de 11 mai 2024, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 14 Poliţie au pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, în Bucureşti şi au fost efectuate verificări în incinta unui penitenciar, într-un

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 9 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Mihai Leu, MESAJ de pe patul de spital: „Sunt pe mâini bune, mă gândesc să revin la curse”

Gandul acum 30 minute
Mihai Leu, internat la Spitalul Fundeni din Capitală, a transmis un mesaj de pe patul de spital pe rețelele de socializare. „Vă mulțumesc tuturor pentru gândurile pozitive. Sunt pe mâini bune și deja mă gândesc să revin cât mai curând la curse. Al v

Mesajul controversat al unui cunoscut economist român. „Dacă tu iei mai puțin de 1.500 de euro net e doar eșecul tău”

Adevarul acum 3 ore
Un cunoscut economist român cu studii în Elveția a stârnit o adevărată furtună afirmând că, în acest moment, oricine nu reușește să câștige cel puțin 1.500 de euro net este principalul vinovat de acest lucru.

VIDEO Dosar penal deschis de Poliție după o nuntă cu alai care a blocat străzi dintr-o localitate din Teleorman / În timpul evenimentului, polițiștii au dirijat traficul

G4Media acum 6 ore
Poliția din Teleorman a anunțat deschiderea unui dosar penal după ce un alai de nuntă a blocat mai multe străzi din localitatea Buzescu. În timpul evenimentului, polițiștii au dirijat circulația. Măsurile au vizat „au vizat liniștea comunității și s

Cameron: Oprirea vânzărilor de arme către Israel nu ar face decât să întărească Hamas

Mediafax acum o ora
Ministrul britanic de Externe, David Cameron, a declarat că, deşi nu va susţine o ofensivă terestră majoră în oraşul Rafah din Gaza, Marea Britanie nu va copia planurile SUA de a opri unele vânzări de arme către Israel. "A anunţa pur şi simplu astăz

Vremea

București
acum

13°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/18°
Iasi
acum

15°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/17°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

10°/15°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

20°
dum.

12°/20°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

12°/20°