Tîrgul de Carte Gaudeamus, care a avut loc la Bucureşti, între 20 şi 24 noiembrie, este, fără îndoială, unul dintre cele mai aşteptate evenimente culturale ale anului. Personal, nu-mi pot imagina o toamnă fără Gaudeamus. Despre acest eveniment nu pot vorbi decît dintr-o perspectivă subiectivă. La Gaudeamus merită să vii fie şi numai pentru atmosferă. În ultimii zece ani, n-am ratat nici o ediţie. Aş spune chiar că mă pot măsura la „tocul“ tîrgului, aşa cum m-aş măsura la tocul uşii. Făcînd o retrospectivă, îmi dau seama că, în tot acest timp, s-a creat o tradiţie la care organizatorii, din fericire, nu renunţă, chiar dacă vînzările sînt tot mai mici de la an la an, chiar dacă unele edituri renunţă să participe din cauza nerentabilităţii, iar altele se asociază între ele ca să poată suporta costurile, mai mult de dragul spectacolului decît de dragul cîştigului. Văd Gaudeamusul ca pe un tîrg mai important decît, să spunem, Bookfestul. În primul rînd, pentru că are loc spre sfîrşitul anului editorial şi se conturează deja o imagine a principalelor realizări. În al doilea rînd, pentru că se organizează în pavilionul central Romexpo, cu spaţii ceva mai generoase, care mai diminuează din senzaţia de labirint de la Bookfest. În rest, aceiaşi oameni, acelaşi format, aceleaşi standuri, destule reeditări şi prea puţine noutăţi.

Aceleaşi vipuri la care se îmbulzeşte o anumită categorie de cititori, aceleaşi edituri de nişă cu publicul lor ţintă, un singur tipic de lansări. Spaţiile pentru evenimente rămîn la fel, generoase, cu sonorizare puternică, pentru editurile mari, şi înghesuite între standuri, cu microfoane slabe, care pot fi uşor bruiate, pentru editurile mici. Dacă ne-am uita la fotografii din diferiţi ani de la Gaudeamus, fără să ştim data, am putea lesne să credem că au fost făcute în aceeaşi zi. Şi atunci mă întreb: mai poţi menţine interesul citit