Mesajul a fost trimis. Multumesc!

E.ON Moldova Distribuţie a finalizat cea mai mare investiţie din acest an, de 4 milioane de euro

Publicat in Adevarul, joi 3 decembrie 2009 ·

Distribuitorul de electricitate E.ON Moldova Distribuţie anunţă finalizarea staţiei de transformare din Miroslava, judeţul Iaşi, reprezentând cea mai mare investiţie a companiei din acest an, în valoare de patru milioane de euro.

Staţia de la Miroslava este complet automatizată, fiind integrată în sistem SCADA (teleconducere şi achiziţie de date), prin suport de comunicaţie din fibră optică. Sistemul SCADA permite monitorizarea în timp real atât a parametrilor ce caracterizează calitatea energiei vehiculate, cât şi modul de funcţionare a instalaţiilor electrice. În acest fel, operatorii au permanent imaginea de ansamblu asupra stării tehnice a instalaţiilor electrice, ceea ce permite intervenţia rapidă atunci când se constată neconformităţi în funcţionarea acestora.

„Investiţia de la Miroslava permite atât îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite clienţilor, cât şi creşterea capacităţii reţelei de distribuţie, asigurând astfel una dintre condiţiile esenţiale pentru dezvoltarea economico-socială a zonei limitrofe municipiului Iaşi, prin posibilitatea racordării la reţea a unor noi consumatori”, a declarat Marc - Daniel Buck, director general ajunct al E.ON România, din care face parte compania de distribuţie.

Tot în acest an au fost modernizate alte trei staţii de transformare din localităţile Hîrlău, Paşcani şi municipiul Iaşi.

E.ON Moldova Distribuţie îşi va continua şi în anii următori strategia de dezvoltare pentru asigurarea funcţionării şi exploatării în condiţii de siguranţa a reţelelor de distribuţie a energiei electrice, au mai spus oficialii companiei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum 45 minute
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum 2 ore
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Galaţi

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 0.24 în judeţul Galaţi. Acesta a avut magnitudinea 2,1 şi s-a produs la adâncimea de 13,5 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea or

Copilul pelestinian salvat din burta mamei decedate a murit în spitalul din Gaza. „Familia este complet distrusă”

Ziare.com acum o ora
Un copil palestinian prematur salvat din pântecele mamei sale la scurt timp după ce femeia a fost ucisă într-un atac aerian israelian a murit, a declarat unchiul copilului, conform The Guardian. Sabreen Jouda a murit joi într-un spital din Gaza, dup

Sărbătoare pe 27 aprilie 2024. Zi mare în calendarul ortodox!

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Simeon, episcopul Ierusalimului, ruda Domnului. Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Traian, fecior al logodnicului Iosif şi frate al lui Iacov; pe acesta lu

O stradă din centrul Clujului s-a prăbușit. Traficul a fost restricționat

Ziare.com acum 2 ore
O alunecare de teren s-a produs pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

Blinken afirmă că SUA au văzut dovezi că China încearcă să influenţeze viitoarele alegeri din SUA

News.ro acum 3 ore
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că SUA au constatat existenţa unor dovezi ale încercărilor chineze de a „influenţa şi, probabil, interfera” cu viitoarele alegeri din Statele Unite, în pofida angajamentului anterior al liderului

SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde de dolari pentru Ucraina. Va permite Kievului să „stabilizeze prima linie” VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Lloyd Austin, ministrul american al Apărării a anunţat vineri, 27 aprilie, o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un moment în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierile în livră

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 11 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

Vremea

București
acum

15°
sâm.

9°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

13°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

15°
sâm.

12°/15°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

11°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°