Indecidabilul cioranian. Exemplu: "Să nu te naşti este, incontestabil, cea mai bună formulă..." Dacă nu vezi şi partea de persiflare, citeşti, după părerea mea, greşit. Ironia poate fi chiar analizată.
Cuvintele "incontestabil" şi "formulă" sunt centrele ei de greutate. Dacă ar fi fost un adevăr de nimeni contestabil, n-ar mai fi avut de ce să-l spună, iar "formulă" e amuzant în acest context.
Ce poate fi cu afacerea asta a încheierii frazei, sau măcar a fragmentului, pe accent? Cred că ideea organică de a încheia, de fiecare dată, definitiv. Nu există la mine un "va urma". Această obligaţie - nici pe aceasta - nu vreau să mi-o asum.
Citim în sensul firii noastre. În legătură cu Dostoievski, Vartic: "...vârful triunghiului figurat de casa situată la intersecţia dintre două străzi e simbolul inconştient al punctului unde se realizează concordia discordiei şi armonia contrariilor." Pentru mine e invers: acolo, la tăietura aceea, străzile sunt despărţite de o lamă de cuţit.
Vartic glosează şi în legătură cu turnul lui Montaigne, "înălţat pe un colnic". Mie, turnul aşezat într-un peisaj protector, matern, mi-a apărut ca un penis infantil.
A spune "un Iov anemiat de scepticism", cum se vede pe sine, spectaculos, Cioran, e inadecvat. În viaţa omului, suferinţa e singurul lucru integral grav. Nu încape în ea scepticism.
Ca unul care citesc la întâmplare, ce-mi cade în mână, apuc o carte din bibliotecă. Mihai Ralea, Explicarea omului. O deschid şi ce descopăr ? Are paginile netăiate. Halal! Un subiect atât de important! Dacă n-am citit-o, măcar s-o fi frunzărit... O fac acum. Merg până la pagina 100. Deocamdată, e destul. Dau încă din cuvântul înainte de principiul studiului "nostru": "...omul e animalul care-şi poate amâna sau opri reacţiunile." Poate n-a fost niciodată la un meci de fotbal. Deşi, cine ş
