Dornic sa-si cunoasca, in fine, publicul la acest inceput de mileniu problematic, Teatrul National din Bucuresti a comandat de curand un studiu de piata foarte amanuntit, foarte profesionist si, neindoielnic, foarte util, in viitor. Cele cateva zeci de pagini rezultate in urma "monitorizarii", pe felurite paliere si in functie de feluriti indici, a unui grup masiv de spectatori au scos la iveala cateva concluzii cat se poate de interesante. Astfel, un procent solid dintre "respondenti" e de parere ca frecventarea, macar o data pe an, a unuia dintre spectacolele TNB constituie o datorie de onoare pentru un om educat. Tot asa, sunt foarte multi cei care socotesc ca a te imbraca decent cand mergi la teatru este - ma rog, nu chiar o obligatie, si nici chiar o necesitate, dar un lucru admirabil si, oricum, recomandabil. Printre insusirile foarte apreciate ale TNB se numara, la loc fruntas, pozitia sa centrala in oras (cu alte cuvinte, accesibilitatea lesnicioasa din orice punct al Capitalei), dupa cum printre reprosurile posibile figureaza ora avansata la care se termina unele spectacole, ceea ce face ca intoarcerea acasa sa devina o preocupare agasanta.
In mod surprinzator, pretul biletelor nu reprezinta, pentru marea majoritate a celor intrebati (persoane extrem de diferite sub raportul extractiei sociale si al nivelului veniturilor), un factor descurajant; dimpotriva, costurile prea mici sunt percepute ca "neatragatoare", parand sa comunice in subsidiar ideea ca, pentru bani putini, cu putin te vei alege. In fine, oamenii si-ar dori ca angajatii cu care vin in contact direct la teatru (plasatoare, garderobiere, oameni de ordine) sa fie nu doar eficienti, ci si, pe cat se poate, zambitori si amabili.
Desigur, am insirat aici, razlet, numai o parte infima dintre temele investigate in studiu si am ales, deliberat, numai unele dintre aspectele relevate de r
