Prin onestitatea observatiei, cunoasterea lui Dumnezeu este posibila si la nivelul strict rational, atit de apropiat intelectualilor dintotdeauna. Am citit cu interes, recent, notele facute de Andrei Plesu (in Dilema veche nr. 262/2009, p.3) pe marginea unui interviu televizat (vizionat la Berlin!) al filozofului german Peter Sloterdijk, profesor la Universitatea din Karlsruhe. Sint macar trei motive - observa cunoscutul intelectual german - pentru care tema existentei lui Dumnezeu nu poate fi pusa la indoiala, nici macar in planul strict rational, al cunoasterii silogistice si al logicii deterministe. Primul dintre ele il reprezinta problema mortii. Comenteaza, succint, Plesu afirmatiile lui Sloterdijk: "Ea (moartea, n.m.) aduce, in constiinta fiecaruia, masivitatea unui absolut in acelasi timp indeniabil si inexplicabil. Evidenta de necontestat si de neocolit, dar, totodata, mister etans". Apoi, ar fi textele revelate, in speta Biblia. Nu ai cum sa nu recunosti - oricit de incremenit ai fi in empirismul imediat si rudimentar - dimensiunea sa supra-temporala si singulara. "Cartea cartilor" nu poate fi comparata cu "operele mari" ale umanitatii, intrucit ea depaseste, prin realitatea si materialitatea "epicului" sau, simpla idee a grandiosului estetic. Spune Andrei Plesu, rezumindu-l pe filozoful german: "Oricit de formidabil e Shakespeare, el n-a reusit sa marcheze, nici in adinc, nici in amplitudine, viata unei comunitati, asa cum au facut-o /.../ Evangheliile /.../. Acestea nu sint capodopere, ci evenimente. Evenimente creatoare de istorie, de reforma, de stil". "Naratiunea" lor trece din dimensiunea limitat-textuala in cea reala, istorica. In sfirsit, pe ultimul loc, dar, in esenta, cel mai privilegiat, vine asa-zisa structura a inteligentei. Prin inteligenta, noi iesim ultimativ din noi insine, parasim "materialul" vizibil (si inselator), pentru a ne situa in tr