Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Muzică vieneză şi teatru, la Casa de Cultură Suceava

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 28 martie 2013 ·

Filarmonica Botoşani revine pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, luni, 1 aprilie, şi marţi, 2 aprilie, de la orele 11.00 şi 12.30, cu o „lecţie de divertisment”. Invitat special este baritonul Lucian Petrean. Programul artistic este alcătuit din muzică vieneză de dans. Biletele costă 10 lei şi se pot procura de la secretariatul Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava – intrare B, etaj 1. Relaţii şi rezervări la tel. 0230 523718.

Miercuri, 3 aprilie, de la ora 15:00, tot la Casa de Cultură Suceava, va avea loc spectacolul de teatru „Dresorul”, prezentat de Teatrul Particular Braşov, într-o adaptare după Murray Schisgal. În distribuţie, actorii Dan Zorilă şi Dorin Roman. După cum ne-au spus organizatorii, spectacolul se adresează elevilor de liceu, majoritatea biletelor fiind distribuite în şcoli şi licee, dar se pot procura şi de la secretariatul Casei de Cultură a Sindicatelor, la preţul de 20 de lei biletul.

Pe 4 aprilie, la Casa de Cultură Suceava, copiii vor putea urmări piesele de teatru „Făt-Frumos din Lacrimă”, de la orele 09:00,10:30 şi 12:00, şi „Dl. Goe”, de la orele 13:30 şi 15:00. Din distribuţie fac parte artişti precum Izabela Oancea, Luminiţa Vologa, Mihai Păun, Lucian Tatu şi Mihail Anton. Biletele costă 13 lei şi se pot procura de la secretariatul Casei de Cultură a Sindicatelor, intrare B, etaj 1 sau la difuzorii din şcoli. Relaţii şi rezervări la telefon 0230 523 718.

Filarmonica Botoşani revine pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, luni, 1 aprilie, şi marţi, 2 aprilie, de la orele 11.00 şi 12.30, cu o „lecţie de divertisment”. Invitat special este baritonul Lucian Petrean. Programul artistic este alcătuit din muzică vieneză de dans. Biletele costă 10 lei şi se pot procura de la secretariatul Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava – intrare B, etaj 1. Relaţii şi rezervări la tel. 0230 523718.

Miercu

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum o ora
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum 26 minute
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Cod galben de vânt puternic, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, până sâmbătă seară / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum 38 minute
ANM anunţă cod galben de vânt puternic, sâmbătă, până la ora 19.00, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei. Şi în celelalte zone ale ţării vântul va sufla cu putere, iar în Bucureşti sunt posibile ploi. ”Local şi temporar, vântul va avea i

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 17 minute
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Blinken afirmă că o operaţiune majoră a IDF în Rafah ar provoca pagube "dincolo de ceea ce este acceptabil"

News.ro acum o ora
Secretarul de stat american Antony Blinken şi-a reînnoit avertismentele împotriva unui asalt israelian major asupra oraşului Rafah din Gaza, afirmând că Israelul nu a prezentat un plan de protecţie a civililor. "În absenţa unui astfel de plan, nu pu

Sâmbăta Mare. Lumina Sfântă soseşte în această seară în România. Semnificaţia momentului

Mediafax acum o ora
Lumina Sfântă va fi dusă, şi în acest an, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei. În aceeaşi seară, în jurul orei 19,00, Sfânta Lumină

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum 45 minute
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Verstappen obţine pole position-ul în cursa de sprint de la Miami

Mediafax acum 2 ore
Triplul campion mondial Verstappen, care a venit de pe locul patru pe grilă pentru a câştiga prima cursă de sprint a anului la Marele Premiu al Chinei, va pleca din faţă sâmbătă, după ce a înregistrat cel mai bun timp de un minut, 28,194 secunde pe

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 2 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Vremea

București
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

17°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°