Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE/ Liderii grupării specializate în fraude informatice au primit ordonanțe de reținere

Publicat in Adevarul, miercuri 23 noiembrie 2011 ·

Nouă persoane au primit până în acest moment ordonanțe de reținere, în cazul grupării specializate în fraude informatice ai cărei membri au fost ridicați ieri de DIICOT. Printre cei nouă se numără și liderii grupării, doi bărbați din Sibiu și Cluj, ambii în vârstă de aproximativ 30 de ani.

UPDATE, ORA 13:27 Numărul celor pe numele cărora au fost emise ordonanţe de reţinere a ajuns la 9. Pe lângă cei 7 reţinuţi deja, pe numele altor doi membri ai grupării au fost emise ordonanţe de reţinere în lipsă.

Potrivit procurorului șef al DIICOT SIbiu, Danusia Boicean, până în acest moment șapte dintre cei audiați ieri au primit ordonanțe de reținere, iar în cursul zilei de astăzi urmează să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă.

Cei 7 sunt din Sibiu, București, Vâlcea și Cluj, iar printre ei se numără și liderii grupării, un sibian și un clujean, ambii în vârstă de aproximativ 30 de ani. Cei doi au condus două grupări infracționale specializate în fraude informatice, care în acest an au fuzionat.

Audierile celorlalte persoane învinuite în dosar continuă și la această oră, la sediul DIICOT SIbiu.

21 de percheziții

Polițiștii de la Crimă Organizată, sub coordonarea procurorilor Biroului Teritorial DIICOT Sibiu au făcut ieri dimineață 21 de percheziții domiciliare la Sibiu, Cluj, București, Arad și Vâlcea, fiind vizați membrii unei grupări specializate în fraude informatice.

În dosar, sunt 24 de învinuiți și aproximativ 120 de părți vătămate din Austria, Germania, Elveția, Franța și Statele Unite ale Americii. Membrii rețelei organizau licitații false pe internet, bunurile fictive scoase la licitație fiind dintre cele mai diverse, de la electrocasnice până la ATV-uri, mașini sau tractoare, prejudiciul estimat în acest dosar fiind de 120.000 de euro.

Marea majoritate a celor 24 de învinuiţi din dosar au a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, condamnată la închisoare

Wall-Street.ro acum 26 minute
Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată de Tribunalul Cluj. Decizia instanţei clujene poate fi atacată în apel, în termen de 10 zile de la comunicare, scrie Agerpres.

Ion Iliescu, urmărit penal în dosarul Mineriada

Mediafax acum o ora
„În cauza cunoscută generic sub denumirea <Mineriada din 13-15 iunie 1990>, procurorii militari din cadrul Secţiei parchetelor militare au dispus, la data de 19.04.2024, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Iliescu Ion, la data faptel

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 3 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum o ora
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

Ciolacu, despre riscul împărțirii voturilor susținătorilor PSD din București între Piedone și Firea: Nu împarte nimeni niciun vot

HotNews acum 31 minute
Premierul Marcel Ciolacu a precizat vineri că „nu împarte nimeni niciun vot”, întrebat fiind dacă nu există riscul ca voturile susținătorilor PSD din București să fie împărțite între Gabriela Firea și Cristian Popescu Piedone. Premierul a reiterat c

„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari

Mediafax acum 31 minute
Potrivit New York Post, oficialii Palatului Buckingham au actualizat periodic planurile funerare ale regelui. Planurile funerare pentru Regele Charles ar fi început după moartea Reginei Elisabeta a II-a în 2022. După anunţul prognosticului de cancer

România vizează creşterea schimburilor comerciale cu Turcia la 15 miliarde de dolari

Mediafax acum 58 minute
„România rămâne ferm angajată în demersurile demarate deja pentru dezvoltarea cooperării cu Republica Turcă, în scopul atingerii obiectivelor pe care ambele ţări şi le-au propus la nivel economic, prin Parteneriatul Strategic bilateral, cât şi în do

Marian Minae, unul din cei trei bărbați acuzați de uciderea afaceristului Adrian Kreiner, va fi adus în țară săptămâna viitoare

HotNews acum 39 minute
Cristian Marian Minae, acuzat de omor calificat şi tâlhărie calificată, va fi adus din Irlanda în România pe 30 aprilie de o escortă din cadrul Poliției Române, potrivit unor surse judiciare citate de news.ro. Suspect crima SibiuFoto: Politia Romana

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Copil de șase ani din Gorj, vândut unui cetățean german. Procurorii DIICOT au deschis o anchetă

Adevarul acum 42 minute
Procurorii DIICOT au deschis o anchetă cu privire la vânzarea unui copil în vârstă de şase ani din județul Gorj unui cetăţean german. Băiețelul a fost trecut granița fără probleme.

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/15°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

12°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

4°/14°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

15°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°