Am aşteptat să se stingă luminile sărbătorii, să se împrăştie larma, ca să putem vorbi în şoaptă şi să mărturisesc: o iubesc cu disperare şi o urăsc cu patimă, nu-i pot asculta imnul fără să-mi dea lacrimile. Ea e în ochii celor care ne fură şi în ochii celor care ne dau de pomană. Patria e praful care se ridică din ceasloavele peste care mă aplec, patria e noaptea întunecată în care vă scriu, veghindu-o în durerile facerii zorilor, patria e gândul că mâine va fi mai bine. Patria e deasupra celor care se calcă în picioare pentru o pâine, patria e sub paşii împleticiţi ai curvelor de centură care se întorc acasă. Patria e cuibărită în toate cuvintele care n-au ajuns pînă la voi, patria e pe tăişul sabiei, pe muchia cuţitului, în cămaşa glonţului. Patria e pe meterezele zilei în care ne-am găsit dragostea şi în anticamera eternităţii în care ne-am pierdut-o. Patria e aici şi acolo, prea devreme şi prea târziu. Patria ne înnobilează şi ne umple de bogdaproste, ne învaţă şi ne înţarcă. Patria e în scălâmbăielile bufonului şi în mina solemnă a sacerdotului. Patria e tot ce-am maculat şi tot ce n-am putut atinge, patria e zodia nefastă în care am avut norocul să ne naştem, patria e ferecătura fragilă a destinului nostru.
Patria mea eşti tu, oriunde te-ai afla.
Am aşteptat să se stingă luminile sărbătorii, să se împrăştie larma, ca să putem vorbi în şoaptă şi să mărturisesc: o iubesc cu disperare şi o urăsc cu patimă, nu-i pot asculta imnul fără să-mi dea lacrimile. Ea e în ochii celor care ne fură şi în ochii celor care ne dau de pomană. Patria e praful care se ridică din ceasloavele peste care mă aplec, patria e noaptea întunecată în care vă scriu, veghindu-o în durerile facerii zorilor, patria e gândul că mâine va fi mai bine. Patria e deasupra celor care se calcă în picioare pentru o pâine, patria e sub paşii împleticiţi ai curvelor de centură care se înt