dacă nu aş fi citit alain ginsberg
probabil că zilele ar fi trecut cenuşii
pe lângă mine
mai mult ca sigur că aş fi gângurit
în aceeaşi găoace a complezenţei sociale
dar într-un oraş de carbon gânguritul
poate fi şi un urlet
de aceea gânguresc vouă
am mai rămas atât de puţini
încât ne ajung degetele de la
mâna unui copil să ne numărăm
nu are sens să strigăm catalogul
ştim exact câţi am fost şi
câţi vom pleca
nu ştim câte ţigări am fumat
câte lăzi de alcool am turnat în noi
femeile pe care le-am iubit sunt puţine
de aceea există o strictă evidenţă a lor
nu ştim cât am stat în picioare
la cafeneaua la varice
nici cât timp am pierdut
să ne convingem că poezia
este în tot
până într-o zi
când ne-am plictisit
de toate
astăzi
poate doar damnaţii mai scriu poezie socială
dar şi ei în mare taină
cu fereală aştern cu mâna tremurândă
în cele mai sordide locuri
cuvinte protestatare
pe vremuri
poeţii scriau cu cretă albă
direct pe cărbune
astfel din coşurile caselor din colonii
la ore pline de seninătate
se pierdeau printre nori
cu lascivitate poemele lor
femeile noastre din vremelnicia
boemei
purtau toate însemnele poeziei
de aici şi interminabilele lupte
între cocoşi
văzând că şi poeţii sunt urmăriţi
de la o vreme vorbim doar în cifre
şi nu doar atât
mâncăm cifre respirăm cifre
ne iubim în cifre ne certăm
şi ne împăcăm tot în cifre
până şi naşterea şi moartea
a devenit o chestiune
de cifre
în oraşul nostru
primarul a inaugurat ieri
un zbierodro
