Foştii ziarişti de la „Academia Caţavencu“ vor lansa o nouă revistă de satiră şi umor, „Caţavencii“,care va apărea pe piaţa românească miercuri, 29 iunie 2011. Mircea Dinescu va fi preşedintele revistei „Caţavencii“, iar Doru Buşcu, redactorul-şef. Publicaţia va avea 16 pagini şi va costa 2,5 lei.
Ziariştii care timp de 21 de ani au ţinut sus steagul ironiei şi al criticilor inteligente aduse oricui, de la preşedinte la Guvern, de la Parlament
către Biserică şi intelectuali au intrat în familia Adevărul Holding. Aşadar, „veterani" precum Doru Buşcu, Ioan T. Morar, Patrick Andre de Hillerin, Viorel Moţoc, dar şi nume consacrate în frunte cu Ştefan Agopian, Cristian Teodorescu, Cornel Ivanciuc, Ion Barbu, Eugen Istodor, Ioan Groşan, Florin Iaru, Alin Ionescu, SimonaTache, Dragoş Vasile şi graficianul Bogdan Petry vă dau întâlnire de mâine în paginile noii reviste, „Caţavencii".
Ei sunt cei care le-au arătat românilor viciile societăţii postcomuniste, criticând în egală măsură toate regimurile postdecembriste, de la cel dintâi, Ion Iliescu, până la cel actual, Traian Băsescu. Umorului negru şi de aleasă calitate a „Caţavencilor" nu-i va scăpa nici Elena Udrea, nici Opoziţia, nici liderii de sindicat sau oricare eveniment notabil.
DINESCU, DIN NOU PREŞEDINTE
Mai mult, „Caţavencii" l-au recooptat în echipă pe cunoscutul poet Mircea Dinescu, fost preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România,cel care va semna în fiecare săptămână un editorial în paginile noii reviste. Tot în acest sens şi pentru a respecta buna tradiţie, Dinescu a reprimit funcţia de „preşedinte al Caţavencilor". Doru Buşcu, redactorul- şef al revistei, susţine că în acest mod „am refăcut entuziasmul iniţial prin reunirea echipei. Am aruncat peste bord tot ce era inutil. Vom avea o revistă mai scurtă şi mai bună.
În curând, vom reaprinde fenomenul Caţavenci