Doua scoli din Maramures au fost selectate anul acesta pentru a lua parte la testarea elevilor din clasele a II-a, organizata sub forma unui program pilot in 86 de unitati de invatamant din tara. Scolarii au avut de trecut printr-o examinare a competentelor de scris si citit in limba romana, iar mai apoi, printr-un examen de matematica. Testele au fost realizate pe baza programei scolare, bazandu-se pe sarcini de lucru specifice varstei elevilor. Incepand din anul scolar urmator, astfel de examene vor fi introduse in toate unitatile scolare, conform Ministerului Educatiei.
In Maramures, evaluarea pilot a fost introdusa la elevii din clasele a II-a de la Scoala Gimnaziala „Avram Iancu” din Baia Mare si de la Scoala cu clasele I – VIII din satul Lapusel , comuna Recea. Pentru ca micutii sa se acomodeze cu rigorile unor astfel de teste, invatatoarele au facut exercitii de tipul celor din timpul examenului si, mai apoi, au organizat si o simulare.
„ Noi am alcatuit un plan de masuri si ne-am pregatit pentru acest lucru. La inceput, am fost putin speriati, chiar si parintii, pe care i-am familiarizat cu metodologia evaluarii intr-o sedinta cu parintii. Mai apoi, am hotarat impreuna cu ei sa cumparam niste caiete de pregatire suplimentara special pentru aceasta evaluare pilot”, a aratat invatatoarea Ana Mirela Crancau, de la scoala „Avram Iancu”.
Prima proba a avut loc ieri, 9 mai, la limba si literatura romana, iar astazi, au fost verificate cunostintele micutilor la matematica. „ Modul de organizare este de tip testare. Copiii s-au familiarizat cu modul de completare si de rezolvare a itemilor. Consideram ca nu a fost o sarcina atat de grea pe cat ne-am asteptat, suntem oarecum multumiti si asteptam cu nerabdare sa vedem si rezultatele de la modul de completare al lucrarilor la matematica”, a mai precizat invatatoarea Ana Mirela Cranca