În plină desfăşurare a Revoluţiei române de la Timişoara, când evenimentele prinseseră bine contur în majoritatea oraşelor ţării, George Ardeleanu, unul dintre revoluţionarii care au participat la revendicarea libertăţii în Piaţa Operei, a intrat, fără să vrea, în posesia poate unuia dintre cele mai mari secrete ale acelor zile ce au condus la schimbarea regimului comunist: parola teroriştilor.
Jurnalul Naţional: Aţi trăit pe pielea dumneavoastră experienţa unei întâmplări ciudate în timpul evenimentelor din decembrie 1989.
George Ardeleanu: La data de 22 seara, aproape de miezul nopţii, în Timişoara a început să se tragă puternic. Eram câţiva în grupul din care făceam parte. Ne-am refugiat în casa unui prieten, într-o zonă centrală a oraşului, foarte aproape de Operă, lângă Piaţa "700". După zilele prin care trecusem, cu morţi, cu fugă, cu groază mare, eram atenţi la orice mişcare din jurul nostru. Eram ochi şi urechi, ne uitam pe geam, ascultam radioul, toate cele.
La un moment dat, pe o casă vizavi de apartamentul prietenului meu unde stăteam pe întuneric, am observat patru persoane îmbrăcate în nişte salopete închise la culoare. Pe alt acoperiş aproape de acest loc erau alte două. În condiţiile în care în oraş reîncepuse prăpădul, gândul nostru a fugit imediat că sunt terorişti. Tocmai ce se aflase faptul că teroriştii sunt printre noi, aşa cum se spunea atunci. Că aşa o fi fost, că nu a fost aşa nu poate nimeni spune cu exactitate.
Această întâmplare venea pe fondul informaţiilor făcute publice de liderii Armatei din Timişoara în legătură cu descoperirea teroriştilor, lucru la care populaţia trebuia să ajute autorităţile dacă observa ceva. Noi, care eram acolo, în apartament, ne-am simţit datori să anunţăm Armata de cele observate. "Dom'le, să zicem că sunt patru pe casa cutare şi două pe alta"...