Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Djohar Ţarnaev ar putea deveni al patrulea deţinut executat la nivel federal în SUA, în 40 de ani

Publicat in Mediafax, miercuri 24 aprilie 2013 ·

Djohar Ţarnaev va deveni al 60-lea condamnat la moarte şi al patrulea executat la nivel federal, în aproape 40 de ani, în Statele Unite, dacă va fi condamnat şi executat pentru dublul atentat din Boston, potrivit Centrului de informaţii privind pedeapsa capitală (DPIC).

Condamnările la moarte sunt "extrem de rare" la nivel federal, iar administraţia americană nu cere pedeapsa capitală decât în cazul unei "infracţiuni neobişnuite", explică pentru AFP Richard Dieter, directorul DPIC.

Doar trei bărbaţi au fost executaţi astfel de la restabilirea pedepsei cu moartea în Statele Unite, în 1976. În această perioadă, 1.328 de condamnaţi au fost executaţi după ce au fost declaraţi vinovaţi de un stat american. Alte 59 de persoane sunt în prezent deţinute în culoarul morţii federal, în Indiana, faţă de 3.100 în închisorile statale, potrivit bazei de date a DPIC.

Cazul cel mai celebru este cel al lui Timothy McVeigh, executat la 11 iunie 2001, printr-o injecţie letală, la vârsta de 33 de ani, pentru atentatul din Oklahoma City, soldat cu 168 de morţi în 1995.

A urmat la scurt timp executarea lui Juan Garza la 19 iunie 2001, pentru uciderea a trei hispanici în cadrul traficului de droguri din Texas, apoi cea a unui fost combatant în războiul din Golf, Louis Jones, la 18 martie 2003, pentru violarea şi uciderea unei femei militar în Texas.

Cei trei bărbaţi au fost executaţi în camera morţii federale, instalată în Terre Haute, în Indiana. În cazul în care Djohar Ţarnaev va fi condamnat şi executat, "este aproape sigur că acest lucru se va întâmpla în Indiana", a adăugat Dieter. Judecătorul poate să aleagă un alt stat pentru execuţie, deoarece Massachussetts, unde a avut loc dublul atentat din Boston, a abolit pedeapsa capitală.

Dar în alte cazuri "deosebit de îngrozitoare", administraţia americană nu a cerut pedeapsa capitală, cum ar fi Ted

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Polițiștii din Suceava s-au rugat de un șofer suspectat că a omorât un om cu mașina să se predea. „Vino și deschide poarta”

Adevarul acum o ora
Oamenii legii i-au cerut șoferului suspectat că a omorât un om și a fugit de la locul faptei să se predea. Bărbatul a acroșat cu mașina un pieton și s-a baricadat în casa sa la câteva sute de metri de locul accidentului.

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum 4 ore
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum 51 minute
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Aglomeraţie pe A1, pe sensul Nădlac spre Deva. Coloane de maşini de 2,5 kilometri / Rute alternative

HotNews acum o ora
Centrul Infotrafic anunță că la această oră este aglomerație pe autostrada A1 pe sensul Nădlac spre Deva, la nodul rutier din localitatea Margina, județul Timiș, formându-se coloane de mașini pe o distanță de 2,5 kilometri, din cauza capacității red

Răsturnare de situație. Diana Șoșoacă intră în cursa pentru Primăria Capitalei

HotNews acum o ora
Senatoarea Diana Șoșoacă a intrat oficial în curas pentru alegerile pentru Primăria Capitalei, după ce Biroul Electoral al Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei . Senatoarea a depus, marţi,

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum 4 ore
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Colegiul Medicilor din Bucureşti prezintă miercuri concluziile anchetei la Spitalul Pantelimon din Capitală

News.ro acum 6 ore
Colegiul Medicilor din Bucureşti prezintă miercuri concluziile anchetei la Spitalul Pantelimon din Capitală, privind acuzaîiile de administrare necorespunzătoare a unui medicament în Secţia ATI, ceea ce a dus la decesul a 17 pacienţi în patru zile.

Noua centrală de la Mintia, din Hunedoara, a primit acordul de mediu. Proiectul de 1,4 miliarde de euro ar urma să fie realizat până în anul 2026

News.ro acum 32 minute
Cel mai mare obiectiv industrial din România, noua Centrală de la Mintia, din Hunedoara, a primit acord de Mediu, anunţă Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM). Datorită capacităţii de producţie de 1.700 de MW, acest proiect este catalog

Colegiul Medicilor, despre ancheta de la Spitalul Pantelimon din Capitală: În toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de la protocoale sau că cineva ar fi făcut un act deliberat

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Colegiul Medicilor din Bucureşti au prezentat, miercuri, rezultatul anchetei de la Spitalul Pantelimon din Capitală şi au precizat că în toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de

Vremea

București
acum

21°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

8°/22°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/16°
sâm.

9°/22°