Fac parte din cele două echipe planetare care joacă Red Stone şi Counter Strike. Nu ştiu ce este plictiseala şi nu trece o zi fără să citească măcar câteva pagini dintr-o carte, fie ea „Harry Potter” de J.K Rowling sau din opera lui Charles Dickens. Deşi sunt în vacanţă, Mădălina, Alexandra, Laurenţiu, Daiana şi Andreea n-au avut o problemă cu trezitul dimineaţa devreme pentru întâlnirea cu echipa Adevărul de Seară. Ei sunt cinci dintre zecile de elevi ai Şcolii numărul 30 „Mihai Viteazul“ din Craiova, care iau premii peste premii de când aveau 8 ani.
Le plac poveştile, iar acum au devenit ei personaje de poveste. Prezentările s-au făcut în biroul directoarei Ana Nigrini, dascăl impresionat de ambiţia şi reuşitele acestor copii care învaţă într-o şcoală din Craioviţa Nouă. „Profesorii şi elevii fac şcoala, nu locul unde se află ea, în centru sau în cartiere“, este părerea celor cinci. Anul trecut şcoala lor a luat peste o sută de premii naţionale şi internaţionale.
Pe timp de şcoală adună premii
Laurenţiu Fleancu a lăsat în urmă o clasă a VII-a cu trei premii I, dintre care unul la faza internaţională a concursului „Chimexpert“, un loc trei la matematică şi o menţiune pe ţară la fizică. Spune că i se potriveşte chimia, o învaţă de plăcere, spre deosebire de română, la care nu înţelege nimic. Mădălina Marian, colega sa de clasă, a fost a doua la Chimexpert şi are mai multe menţiuni la matematică.
A treia pe podium a urcat sora sa geamănă, Andreea. Deja liceeană, proaspăta absolventă a Şcolii 30, Daiana Tomescu, şi-a bifat plecarea cu mai multe menţiuni la olimpiadele de fizică, astronomie şi geografie. Mezina trupei, Alexandra Nicola, iese din schema ştiinţelor exacte. Ea a luat premiul special la concursul judeţean de creaţie „The Magic of Hallowen“, locul III la „Marin Sorescu“, pentru o poezie tradusă în lim