Este singurul jucător din regiune care are titlul de maestru FIDE. Este arbitru de lot naţional şi antrenor la Clubul de Şah "Fairplay" din Brăila.
Cu o experienţă de peste patru decenii şi jumătate în lumea şahului, Nicolae Doroftei este în prezent consilierul preşedintelui Federaţiei Române de Şah (FRŞ) şi arbitru de lot naţional. Mai mult decât atât, Nicolae este singurul jucător din regiunea noastră care are titlul de maestru FIDE şi în acelaşi timp, nimeni din oraş nu a reuşit până acum să-i doboare recordul ELO (n.r. sistem de calcul al valorii sportive) de 2.325.
Şahul, un mijloc de disciplinare a gândirii şi de ordonare a domeniilor, l-a fascinat dintotdeauna pe maestrul Nicolae, poreclit de cei din lumea sportului practicat, "Părintele".
În clasa a X-a a simţit pentru prima oară gustul victoriei, clasându-se pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Turneul Naţional de Şah. "În 1968 am fost campionul României la juniori. Am uimit pe toată lumea pentru că eram singurul copil din finală care nu avea antrenor", îşi aminteşte amuzat "Părintele".
Component al echipei de juniori a României în perioada 1967-1971, "Părintele" a câştigat numeroase turnee internaţionale şi a participat ca sportiv la şase finale naţionale de juniori şi seniori.
Ca antrenor, Nicolae Doroftei a obţinut zece titluri de campioni ai României la juniori în perioada 1986 - 1994, un loc IV la Campionatul Mondial de juniori, în 1992 şi multe altele.
De asemenea, Doroftei a fost antrenor - delegat la "Şcoala marilor maeştri" de la Kiev, cu cel mai mai bun jucător din generaţia actuală, marele maestru internaţional Dieter Nisipeanu.
Mâna dreaptă a lui Isărescu
Nicolae Doroftei a descoperit mirajul celor 64 de pătrate pe când avea doar cinci ani. "Am descoperit şahul întâmplător. Nu ştiam exact cum i se spune, de aceea îl numeam "jocul de căiuţi", apo