Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicii constănţeni îndeamnă populaţia să se îngrijească de sănătate decât să ajungă pe mâna lor

Publicat in Adevarul, miercuri 29 septembrie 2010 ·

Deşi se laudă că în secţiile spitalului totul merge ca uns, mesajul subliminal transmis de medici este: „Aveţi grijă de voi, să nu ajungeţi pe mâna noastră!“

Atât la secţia de chirurgie cardio-vasculară, cât şi la Hemodializă, activitatea este intensă, iar numărul pacienţilor este în uşoară creştere. „În ciuda evoluţiei din ultima vreme, ne continuăm activitatea. A existat o perioadă de 2 - 3 luni în care intervenţiile pe cord nu au fost făcute din motive financiare, dar totul s-a rezolvat acum“, a declarat dr. Marta Budu, şeful Secţiei de Chirurgie Cardio Vasculară din Spitalul Clinic judeţean de Urgenţă Constanţa. Ea a spus că de la începutul anului şi până în prezent au fost efectuate 31 de intervenţii din 50, care sunt decontate prin Programul naţional de chirurgie cardio vasculară. Contravaloarea unui aparat peace-maker este de 2.000 de lei, fără TVA.

Lipsesc materialele uzuale

Medicii se plâng de faptul că fiecare intervenţie pe cord trebuie analizată atent cu mult înainte pentru a se asigura că există toate materialele necesare: ser, antibiotice sau antiinflamatoare. „Nicio intervenţie nu poate fi realizată fără a avea heparină sodică. Am ajuns să o procurăm din ţară, prin relaţiile personale ale medicilor. Culmea este că heparina este foarte ieftină şi, cu toate acestea, se găseşte foarte greu“, a declarat Marta Budu. „Trebuie să înţelegem că starea generală a ţării în momentul de faţă şi a sistemului sanitar nu este precară, ci este subprecară. Este aproape de... groaznic“, a mai spus şeful Secţiei de Chirurgie Cardio Vasculară. În momentul de faţă, lipsesc şi protezele valvulare, intervenţiile chirurgicale de acest tip neputând fi realizate. „Dacă pacientul îşi poate achiziţiona o astfel de valvă, al cărei cost este de aproape 1.500 de euro, este problema lui“, a spus dr. Budu.

Medicii spun că la fiecare consult, la cabinete se prezi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 42 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 20 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 23 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Circulaţie cu dificultate pe DN 2, în judeţul Bacău, după un accident: doi răniţi

Mediafax acum o ora
Circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, sâmbătă seara, pe DN 2, în zona localităţii Onişcani, judeţul Bacău, în urma unui accident rutier. Două persoane au fost rănite. Un alt accident a avut loc pe Autostrada A7, tot în Bacău.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 4 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°