Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traian Băsescu, pentru CNN: Trecutul de CĂPITAN de navă mă ajută să fiu PUTERNIC | VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 2 mai 2013 ·

Postul de televiziune CNN va difuza începând cu 23 mai o emisiune despre Portul Constanţa, în cadrul seriei de emisiuni "The Gateway", la realizarea căreia a participat preşedintele Traian Băsescu, imagini din timpul filmărilor fiind deja postate pe site-ul CNN. Preşedintele Traian Băsescu le-a povestit jurnaliştilor despre cariera sa de comandant de navă.

"Fiind mândru că am fost căpitan la bordul unui vas de 306 metri, găsesc resursele pentru a rămâne puternic exact în această perioadă a vieţii mele", a spus Traian Băsescu.

Jurnalista Becky Anderson s-a întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu pentru a discuta despre Portul Constanţa, prezentat drept "cel mai mare port de la Marea Neagră" şi un "important punct de tranzit care leagă Europa de Est de Transcaucazia, Asia Centrală şi Extremul Orient".

"Până în decembrie 1989, Portul Constanţa a fost folosit în principal pentru exportarea bunurilor produse de economia României şi pentru a importa materii prime. În prezent Portul Constanţa este mai mult sau mai puţin un fel de poartă, în primul rând pentru România, conectând România cu restul lumii, şi în acelaşi timp este o poartă pentru Europa Centrală şi de Est", spune Traian Băsescu în timp ce face turul portului, însoţit de Becky Anderson.

Șeful statului vorbeşte şi despre planurile de viitor pentru acest port. "Este punctul terminus al unei autostrăzi albastre care începe în Rotterdam şi se termină în Portul Constanţa. Este de o importanţă extraordinară, deoarece este conectat practic la întreaga Europă. Dar trebuie să dezvoltăm capacitatea pentru vasele mari în Constanţa", mai spune Traian Băsescu.

Locaţia aleasă de şeful statului pentru o parte din interviu, dar şi pentru ilustrarea materialului a fost Constanţa South Container Terminal (CSTC), cel mai mare terminal de containere din sud-estul Europei, amplasat în portul

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorina Pintea, condamnată după patru ani la 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru luare de mită. Decizia nu e definitivă

Libertatea acum 19 minute
Sorina Pintea, fost ministru PSD al Sănătăţii în perioada ianuarie 2018-noiembrie 2019, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare pentru luare de mită într-un dosar din 2020, a decis vineri, 26 aprilie, Tribunalul Cluj, potrivit Agerpres. De

Ion Iliescu, urmărit penal în dosarul Mineriada

Mediafax acum o ora
„În cauza cunoscută generic sub denumirea <Mineriada din 13-15 iunie 1990>, procurorii militari din cadrul Secţiei parchetelor militare au dispus, la data de 19.04.2024, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Iliescu Ion, la data faptel

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum o ora
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 3 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari

Mediafax acum 35 minute
Potrivit New York Post, oficialii Palatului Buckingham au actualizat periodic planurile funerare ale regelui. Planurile funerare pentru Regele Charles ar fi început după moartea Reginei Elisabeta a II-a în 2022. După anunţul prognosticului de cancer

România vizează creşterea schimburilor comerciale cu Turcia la 15 miliarde de dolari

Mediafax acum o ora
„România rămâne ferm angajată în demersurile demarate deja pentru dezvoltarea cooperării cu Republica Turcă, în scopul atingerii obiectivelor pe care ambele ţări şi le-au propus la nivel economic, prin Parteneriatul Strategic bilateral, cât şi în do

Ciolacu, despre riscul împărțirii voturilor susținătorilor PSD din București între Piedone și Firea: Nu împarte nimeni niciun vot

HotNews acum 35 minute
Premierul Marcel Ciolacu a precizat vineri că „nu împarte nimeni niciun vot”, întrebat fiind dacă nu există riscul ca voturile susținătorilor PSD din București să fie împărțite între Gabriela Firea și Cristian Popescu Piedone. Premierul a reiterat c

Marian Minae, unul din cei trei bărbați acuzați de uciderea afaceristului Adrian Kreiner, va fi adus în țară săptămâna viitoare

HotNews acum 44 minute
Cristian Marian Minae, acuzat de omor calificat şi tâlhărie calificată, va fi adus din Irlanda în România pe 30 aprilie de o escortă din cadrul Poliției Române, potrivit unor surse judiciare citate de news.ro. Suspect crima SibiuFoto: Politia Romana

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Copil de șase ani din Gorj, vândut unui cetățean german. Procurorii DIICOT au deschis o anchetă

Adevarul acum 46 minute
Procurorii DIICOT au deschis o anchetă cu privire la vânzarea unui copil în vârstă de şase ani din județul Gorj unui cetăţean german. Băiețelul a fost trecut granița fără probleme.

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/15°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

12°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

4°/14°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

15°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°