Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele CJ: „Oltul va fi unul dintre cele mai curate judeţe din ţară!”. Se semnează proiectul depozitului regional de deşeuri

Publicat in Adevarul, marți 26 aprilie 2011 ·

Ministerului Mediului a dat în sfârşit undă verde proiectului „Sistem integrat de management al deşeurilor în judeţul Olt”, finanţat prin Programul Operaţional Sectorial- Mediu. Acesta prevede înfiinţarea unui depozit unde să fie colectat gunoiul din tot judeţul.

„Vom semna în sfârşit contractul pentru proiectul privind managementul deşeurilor. Evenimentul va avea loc joi dimineaţă, la Ministerul Mediului. Oltul va fi unul dintre cele mai curate judeţe din ţară, având în vedere faptul că judeţele unde s-au semnat astfel de proiecte se pot număra pe degete.”, declară triumfător preşedintele Consiliului Judeţean Olt Paul Stănescu.

Proiectul, cu o valoare totală de 39,35 milioane euro, dintre care 23 milioane euro contribuţia UE, 5,18 milioane euro din bugetul de stat, 11,10 milioane euro contribuţia bugetelor locale, iar restul TVA, a fost demarat în 2007. Acesta presupune construirea unui depozit ecologic de deşeuri în localitatea Bălteni, cu o capacitate de 3.560.000 metri cubi şi o perioadă de funcţionare între 2012- 2023. La Bălteni va fi depozitat gunoiul din tot judeţul. De asemenea, se va realiza o staţie de sortare, patru staţii de transfer la Scorniceşti, Balş, Caracal şi Corabia, vor fi compostrate deşeurile biodegradabile, se vor achiziţiona opt tocătoare pentru deşeuri din parcuri şi grădini şi se va realiza un sistem de colectare a deşeurilor ce va cuprinde 5747 de platforme în toate cele 112 localităţi ale judeţului.

Proiectul prespune închiderea tuturor depozitelor neconforme, iar în acest moment mai sunt autorizate doar două gropi de gunoi în judeţ- la Caracal şi Balş. Spre sfârşitul acestui an, se va închide şi halda de la Caracal, iar toate gunoaiele ar trebui transportate la halda de la Balş până la realizarea depozitului judeţean.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum o ora
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 3 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 58 minute
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 5 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 2 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 6 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Genetica nu e totul. Trăieşti cu 5 ani mai mult cu un stil de viaţă bun

Mediafax acum o ora
Deşi unii oameni se nasc cu o predispoziţie genetică mai mare spre o moarte prematură, nu înseamnă că soarta lor e pecetluită. Adoptând un stil de viaţă sănătos, chiar şi cei cu risc genetic crescut pot adăuga cel puţin 5 ani vieţii lor. Este rezult

Peste 5,500 de români au primit asistență medicală în minivacanța de Paște

Ziare.com acum 57 minute
Un număr de 5.509 persoane din regiunea Bucureşti - Ilfov au primit asistenţă medicală de urgenţă în perioada minivacanţei de 1 Mai şi de Paşte, 479 dintre solicitări fiind făcute doar în noaptea de Înviere, a declarat managerul general al Serviciul

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 4 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

16°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°