După ce găsise în casa părinţilor săi, ţărani din Ţara Făgăraşului, doar două cărţi: Biblia şi Acatistul,un puştiulică intra pentru prima dată în biblioteca comunală a satului său natal, cu sfiala cu care se intra într-o catedrală.

De atunci au trecut aproape 50 de ani, dar şi acum când, foarte rar, mai intră într-o asemenea instituţie de cultură, o face cu aceeaşi sfială şi chiar dacă s-au schimbat multe, mirosul de carte proaspăt imprimată îl urmăreşte şi-l îmbătă. Din motive atât de bine cunoscute şi analizate după 1989, în acea perioadă din bibliotecile româneşti lipseau uneori chiar şi clasicii literaturii naţionale, darămite literatura „imperialistă”. Dar chiar şi „Mitrea Cocor”, „Tânăra Gardă” sau „Povestea unui om adevărat” îţi dădeau acea senzaţie inegalabilă, pe care o simţi când ţii o carte în mână, când o deschizi şi vezi slova scrisă.

Din fericire pentru elevul de atunci, în vacanţa din vara anului 1964, urma să găsească – uitată, intenţionat sau nu - pe un raft al bibliotecii, o carte „imperialistă”: Robinson Crusoe a lui Daniel Defoe. Era ceea ce lipsea pentru definitivarea „declicului” pe care l-a simţit de la prima vizită la bibliotecă. „Călătoria, aventura” începută atunci cu Robinson Crusoe, continuă şi acum, şi-l va urmări până la sfârşitul vieţii… Întors de atâta amar de vreme în satul natal, cu o curiozitate care a deranjat pe mulţi, de atâtea ori, a răscolit rând pe rând tot ce-i amintea de copilăria fericită şi fără griji. Biblioteca comunală a rămas ultima… Două lăcate ruginite, nedeschise ani de zile, geamuri prăfuite şi pe alocuri, sparte, nu numai că nu-l atrăgeau deloc, dar îl şi făceau să se teamă că nu va mai găsi căldura şi mirosul de carte proaspăt imprimată şi că scadenţarul de lemn, în care se acumulau fişele cărţilor împrumutate, risca să fie gol.

În sfârşit, la nivel de subconştient, se simţea incapabil să răs