C. Stanescu este un stralucit literat discret. Veti afla mai multe despre el de la colegii sai de cronica si critica literara (Mircea Iorgulescu, Valeriu Cristea, Nicolae Manolescu, Gabriel Dimisianu), decat de la el insusi. Extrem de parcimonios atunci cand vine vorba despre propria persoana, risipeste generozitate, argumente scanteietoare si entuziasm critic cand devine convins de cauza altora. Ca in aceasta, i-as spune, Aparare a lui Edgar Papu. (Ioan Es. Pop)
E strigator la cer, ca sa fur vorba cuiva care s-a lepadat de ea si nu mai are doua vorbe la un loc; dar e, intr-adevar, strigator la cer ca un mare profesor si stralucit erudit ca Edgar Papu nu mai este evocat dupa anii '90 decat aproape exclusiv in legatura cu asa-zisa lui calitate de parinte al "protocronismului" romanesc, utilizat copios in doctrina nationalist-sovina din ultimul deceniu al dictaturii lui Ceausescu! E chiar rusinos ca intr-o cultura ce-si numara savantii din specia lui Edgar Papu aproape doar pe degetele unei singure maini, un om ca acesta, cu o vasta opera ducand in atatea arii de cultura ale lumii, e redus, printr-o infama "metonimie", la autorul unei singure carti, "Din clasicii nostri", si judecat din cauza ei ca... Hitler pentru "Mein Kampf"! Si este rusinos ca un asemenea om, emblematic pentru o cultura si model pentru multe generatii de studenti, un om generos, bland si bun ca un alt Sfant Francisc din Assisi, care nu era in stare sa omoare nici o musca, a fost "inzestrat", dupa '90, cu insusiri malefice si, prin boicot si linsaj mediatic, impins in bratele unei imunde publicatii (Romania Mare) unde, nedezmintindu-se, bunul savant publica eseuri despre... "albul la romani"!
Am avut sansa si onoarea sa admita, ca o favoare facuta fostului student, o colaborare de aproape doi ani - ultimii ani din viata - la Adevarul literar si artistic, cu o serie de splendide
