Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov (DGFP) a făcut public modul în care se comunică actul administrativ fiscal. Acesta este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislaţiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor fiscale.Astfel, în situaţia contribuabililor fără domiciliu fiscal în România, care şi-au desemnat împuternicit, precum şi în situaţia numirii unui curator fiscal, actul administrativ fiscal se comunică împuternicitului sau curatorului, după caz. Comunicarea se face prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
În cazul în care comunicarea actului administrativ fiscal nu a fost posibilă prin modalitatea menţionată mai sus, actul administrativ fiscal se comunică utilizând cel puţin unul dintre următoarele mijloace - prin remiterea acestuia de către persoanele împuternicite ale organului fiscal sau prin prezentarea contribuabilului/împuternicitului la sediul organului fiscal, dacă se asigură primirea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal, prin fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanţă, dacă se asigură transmiterea textului şi confirmarea primirii acestuia.
În cazul în care comunicarea actului administrativ fiscal nu a fost posibilă prin mijloacele enumerate mai sus, aceasta se realizează prin publicitate. Comunicarea prin publicitate se face prin afişarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent şi pe pagina de internet a ANAF, a unui anunţ în care se menţionează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului.
Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menţionată în actul administrativ comunicat, potrivit legii. De asemenea, actul administrativ fiscal care nu a fost comunicat potrivit celor menţionate mai sus, nu este opozab