Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grecia e pe cale să devină țara cu cel mai mare împrumut din istorie: 200 de miliarde de euro

Publicat in Capital, joi 9 iunie 2011 ·

Şeful miniştrilor de Finanţe din zona euro, Jean-Claude Juncker, a apreciat joi că un al doilea plan de ajutor financiar pentru Grecia este inevitabil, dar că valoarea exactă a pachetului va depinde de contribuţia băncilor private care deţin obligaţiuni greceşti, transmite AFP.

"Este evident că va exista un al doilea program pentru Grecia. Nu vă pot spune cifra exactă pentru că totul depinde de volumul implicării pe care sectorul privat va dori să şi-l asume", a spus Jean-Claude Juncker.

"În calitate de preşedinte al Eurogrupului sunt pe cale să negociez o soluţie globală pentru Grecia, împreună cu cei 17 miniştrii de Finanţe din zona euro", a adăugat Juncker.

Cu o zi în urmă, ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schäuble, a estimat că acest al doilea program pentru Grecia ar urma să se ridice la 90 de miliarde de euro. "Pentru moment, este prea devreme să anunţăm cifre definitive", a apreciat Jean-Claude Juncker.

În luna mai 2010, Grecia a primit de la Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană un plan de sprijin în valoare de 110 miliarde de euro pe trei ani. Conform presei grecești, împrumutul care se apropie va avea valoarea de 90 de miliarde de euro, ceea ce înseamnă că Grecia va deveni statul care a acumulat împrumuturi de 200 de miliarde de euro.

Potrivit cotidianului german Handelsblatt, care a obţinut o copie a raportului lor, ei au ajuns într-adevăr la concluzia că Atena nu ar putea să reînceapă să se finanţeze parţial pe piaţă în 2012, aşa cum fusese iniţial prevăzut, la o valoare de aproape 30 de miliarde de euro şi va avea prin urmare nevoie de ajutor suplimentar.

Conform unei surse diplomatice apropiate discuţiilor, noul plan de ajutor ar putea ajunge în total la peste 90 de miliarde de euro şi ar acoperi nevoile Greciei cel puţin până la jumătatea anului

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 35 minute
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro / 1,2 mld. euro - contribuția pozitivă a sectorului de tutun la balanța comercială a României anul trecut

HotNews acum o ora
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut și prelucrat, precum țigarete și consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum 22 minute
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

Cod galben de inundaţii în mai multe judeţe

Mediafax acum o ora
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Crişul Alb – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Vaţa de Jos, Tauz (afluent al râului Crişul Negru) – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Beliu (afluent al râului Crişul Negru) –

Rusia provoacă un nou conflict cu o țară vecină. Se pregătește de revizuirea frontierei maritime în Marea Baltică, în ciuda convențiilor ONU

Ziare.com acum 25 minute
Ministerul Apărării de la Moscova a propus o revizuire a delimitării apelor teritoriale ruse din Marea Baltică, relatează miercuri agenţia Interfax, care citează un proiect de lege făcut public de guvern, potrivit Reuters. Este neclar din document d

Drone ruseşti au lovit obiective energetice şi au întrerupt curentul electric în regiunea ucraineană Sumî

News.ro acum o ora
Dronele ruseşti au lovit miercuri dimineaţa devreme obiective energetice şi au întrerupt alimentarea cu energie electrică a unor zone din regiunea Sumî, din nordul Ucrainei, au declarat oficiali ucraineni, citaţi de Reuters. Autoritatea regională di

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum 2 ore
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

Politico: Demografia, bomba cu ceas care amenință democrația Europei / Ce spun cifrele despre România

HotNews acum 2 ore
Numeroase sondaje relevă că sprijinul consecvent pentru democrație e deja destul de redus în toată Europa. Și dacă demografia e totuna cu destinul, atunci se pare că susținerea publică pentru democrație va continua să scadă, existând posibilitatea c

Republica Moldova a semnat un parteneriat de securitate şi apărare cu UE. Este prima ţară care încheie un astfel de acord cu blocul comunitar

News.ro acum o ora
Republica Moldova, care speră să adere la UE până în 2030, a semnat un parteneriat de securitate şi apărare cu Uniunea Europeană, fiind prima ţară care încheie un astfel de acord cu blocul comunitar, a anunţat marţi şeful politicii externe a UE, Jos

Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, recuzată în dosarul accidentului de la 2 Mai / Procesul se va relua de la început

News.ro acum 2 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu a fost recuzată în dosarul accidentului de la 2 Mai, iar procesul se va relua de la început cu un alt judecător. Joi era următorul termen în dosar, iar între timp CSM a aprobat transferul magistratului de la Judec

Vremea

București
acum

16°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

22°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

18°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/24°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°