Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A dat viaţă la 16 copii şi a ajuns să doarmă în wc-ul unui târg auto

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 29 decembrie 2011 ·

Iuliana Tofan a rămas fără casă după moartea soţului ei, în urmă cu 12 ani, iar de doi ani locuieşte într-o rulotă primită cadou. Pentru că nu are căldură sau gaz, femeia se adăposteşte, noaptea, împreună cu 5 dintre copii, în wc-ul târgului, iar ziua strânge cartoane ca să cumpere mâncare

Iuliana Tofan, de 55 de ani, a ajuns pe străzi după ce blocul în care locuia, de pe strada Proletarilor, a fost pus în vânzare. Nu a avut bani să-şi cumpere garsonieră şi a ajuns în străzi. Necazurile au început să curgă, unul după altul: i-a murit soţul, apoi unul dintre copii s-a înecat. O altă fetiţă a fost ucisă de cancer. Rămasă fără soţ şi fără doi copii, Iuliana a rămas singură pe străzi cu încă cinci guri de hrănit. Cei mai mici dintre copii, cu vârste între 5 şi 16 ani, locuiesc cu toţii într-o rulotă din târgul auto din Bartolomeu. „De 12 ani sunt în această situaţie, de când mi-a murit soţul. Nu pot să muncesc: sunt operată, am diabet, am un rinichi scos, am prapurul rupt. Nu am voie să lucrez. Li s-a făcut milă la cei de la Diaconia şi mi-au cumpărat, în urmă cu un an şi jumătate, rulota asta”, ne spune femeia.

A avut 16 copii

Şase suflete stau înghesuite într-un spaţiu de patru metri pătraţi, şi nu spaţiul ar fi problema, ci lipsa căldurii. Femeia are nevoie de 7 milioane de lei vechi pentru a suporta o operaţie chirurgicală, menită să-i redea mobilitatea şi forţa, pentru a putea munci. Ziua, pentru a nu muri de foame, femeia strânge cartoane de la gheenele de gunoi şi le reciclează. În nopţile reci, dorm cu toţii în wc-ul târgului, unde este căldură. Acolo îşi încălzesc şi mâncarea. „Dormim cum putem. Ne culcăm toţi într-un singur pat şi ne învelim cu o singură plapumă. Mai mergem la wc unde încălzim şi mâncarea. Ne luăm supe cu 1 leu şi mâncăm. Nopţile trecute am dormit în wc”, ne mărturiseşte Iuliana.

9 dintre copii ei sunt ma

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum o ora
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 6 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 12 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 4 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 5 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 6 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 9 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Vremea

București
acum

14°
dum.

10°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

10°/17°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
mie.

6°/17°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
mie.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
mie.

8°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

12°/21°