Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Municipiul Arad, din nou sub ape. Şoferii au mers pe şosea ca prin piscină

Publicat in Adevarul, miercuri 28 august 2013 ·

După nici o lună de când municipiul Arad a fost sub ape s-a întâmplat astăzi din nou. O ploaie mai zdravănă a făcut ca intrările în oraş, dar şi viaductul din Micălaca dintre zona Billa şi strada Voinicilor să devină împracticabil.

Apa a trecut efectiv peste maşini, iar unii şoferi şi-au pierdut plăcuţele de înmatriculare. În cartierul Micălaca, apa a trecut de pragul maşinilor.

Autorităţile au intervenit cu o vidanjă pentru a desfunda canalizarea. Unele maşini s-au umplut de apă, iar şoferii au aşteptat disperaţi ajutor de la ceilalţi participanţi la trafic. Pentur a nu păţi la fel alţi şoferi au fost nevoiţi să întoarcă pe contrasens. Cei de la primărie arată cu degetul către reprezentanţii Companiei de Apă.

Primăria cere sancţionarea directorului Gheorghe Bănăţean

Reprezentanţii Primăriei au trimis un comunicat de presă prin care cer sancţionarea directorului Companiei de Apă şi Canal SA, Gheorghe Bănăţean.

„Primaria Municipiului Arad solicită consiliului de administraţie al Companiei de Apă şi Canal SA măsuri de sancţionare a managerului executiv Gheorghe Bănăţean care s-a dovedit incapabil să asigure funcţionarea sistemului de canalizare pe care îl gestionează. Municipalitatea consideră că este inadmisibil să se inunde artere mari de circulaţie din oraş la fiecare ploaie şi să primim de ani de zile de la responsabilii Companiei de canalizare acelaşi răspuns nepăsător « reteaua nu face faţă » . Chiar astăzi s-a inundat. Pasajul Voinicilor şi Bulevardul Titulescu iar intervenţia Companiei de Apă şi Canalizare a fost o nouă probă de incompetenţă şi dezinteres, cu toate că Primăria a pus la dispoziţie toate resursele necesare”, se arată în comunicat.

Vă mai recomandăm: VIDEO Case inundate în Buzău şi maşini luate de şuvoaie, după o ploaie torenţială

Furtunile au adus inundaţii şi incendii în mai multe localităţi hune

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 3 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 6 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 5 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 3 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 7 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 2 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 5 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 4 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

7°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°