Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iranul şi epuizarea zăcămintelor nu justifică explozia preţului petrolului

Publicat in Adevarul, marți 20 martie 2012 ·

De la începutul lui octombrie 2011 prețul futures pentru țițeiul Brent a crescut de la 100 la peste 126 de dolari barilul, marcând astfel o apreciere de peste 25%. Nici problemele din Iran, nici epuizarea zăcămintelor de petrol şi nici evoluţia cererii la nivel global nu justifică însă o astfel de evoluţie. La baza acestor creşteri se află în realitate sumele imense de bani, tipăriţi fără reţinere de toate marile bănci centrale ale lumii, dar şi măsurile luate de administraţia Obama.

Preţul ţiţeiului s-a majorat spectaculos în timpul crizei. Cu toate acestea, cererea de țiței și produse petroliere în lume nu este în creștere ci, dimpotrivă, în scădere. Statisticile Agenției Internaționale pentru Energie (IEA) arată că nivelul ofertei de petrol a crescut cu 1,3 milioane de barili pe zi în ultimele trei luni ale lui 2011 în timp ce cererea a crescut doar cu jumătate din această cantitate în aceeași perioadă. Cererea de benzină este în scădere în Statele Unite (cu 8%), în Uniunea Europeană (cu 22%) și chiar şi în China. Acestea sunt motivele pentru care, într-o analiză realizată pentru portalul de știri și dezbateri www.globalresearch.ca, analistul F. William Engdahl susţine că actualele nivele de preţuri pentru petrol sunt artificiale, iar momentul prăbuşirii acestora este din ce în ce mai aproape.

Vezi ce fac țările OPEC cu profiturile de pe urma exporturilor de țiței

Află de ce Traian Băsescu a atacat iarăși Petrom

„Țiței de hârtie”

Engdahl consideră că răspunsul la paradoxul dat de faptul că preţul petrolului creşte în ciuda faptului că oferta creşte iar cererea scade, poate fi găsit la o examinare mai atentă a tranzacțiilor pe petrol realizate pe pieţele futures: așa zisul „țiței de hârtie”. De la achiziționarea companiei de trading pe pieţele de bunuri J.Aron & Co. de către Goldman Sachs în anii ‘80, pieţele futures a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi turiști australieni și unul american, găsiți cu câte un glonț în cap, pe fundul unui puț din Mexic

Ziare.com acum 28 minute
Autorităţile mexicane au confirmat, duminică, faptul că americanul şi cei doi turişti australieni care au dispărut săptămâna trecută în nordul Mexicului sunt morţi, după ce trupurile lor au fost identificate de părinţi, relatează Reuters. Trupurile

LIVE Război în Ucraina - ziua 803: Atac rusesc cu drone în Ucraina / Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa

HotNews acum 27 minute
​Ucrainienii au sărbătorit al treilea Paşte sub focuri de armă, în timp ce trupele ruseşti sunt tot mai aproape de a ameninţa unele dintre oraşele cheie din estul țării. O femeie a murit şi alte 17 persoane au fost rănite în urma atacurilor ruşilor

Atac teribil în Irlanda de Nord: Un bărbat a fost găsit ţintuit de un gard cu cuie bătute în mâini

News.ro acum 2 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Surpriză imensă la Miami: Lando Norris a câştigat a şasea etapă a sezonului de Formula 1. "Era timpul, nu-i aşa?"

News.ro acum 7 ore
Lando Norris (McLaren) a produs o surpriză mare duminică seară în Formula 1, el câştigând Miami Grand Prix, a şasea etapă a sezonului. Pentru britanic este primul succes în Formula 1. "Era timpul, nu-i aşa?! Ce cursă. Aşteptam de mult timp. În sfârş

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 9 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Bernard Hill. Actorul din Titanic și Stăpânul Inelelor avea 79 de ani VIDEO

Adevarul acum 13 ore
Actorul Bernard Hill, cunoscut în special pentru rolurile din Titanic și Stăpânul Inelelor a murit la vârsta de 79 de ani. El a jucat în rolul Căpitanului Edward Smith, în filmul câștigător al Oscarului din 1997 și pe Regele Théoden, din Stăpânul In

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 12 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Hamas anunţă că ultimele negocieri pentru încetarea focului s-au încheiat. Israelul promite o operaţiune militară în "viitorul foarte apropiat"

News.ro acum 9 ore
Ultima rundă de negocieri pentru încetarea focului în Gaza s-a încheiat la Cairo după "discuţii aprofundate şi serioase", a anunţat duminică gruparea militantă Hamas, reiterând cereri cheie pe care Israelul le-a respins din nou. După primele semne d

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°