Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Duster s-a impus în India, cu vânzări de 24.000 unităţi în 6 luni

Publicat in CityNews Alba, luni 11 februarie 2013 ·

Renault a găsit reţeta ideală pentru clasa de mijloc din India prin modelul Duster, suficient de mare, sigur şi ieftin pentru a propulsa vânzările grupului francez, care se apropie de concurentul Volkswagen pe a treia mare piaţă auto din Asia.

Renault a vândut aproape 24.000 de automobile Duster de la lansarea SUV-ului compact pe piaţa indiană, în luna iulie a anului trecut, în timp ce restul modelelor companiei franceze au înregistrat livrări de mai puţin de 4.000 de unităţi în primele nouă luni ale anului financiar care se va încheia în martie.

Creşterea cererii pentru SUV-uri în India, aspectul de hatchback "musculos" al Duster şi preţul încadrat în posibilităţile unei clase de mijloc în ascensiune, însă foarte atentă la cheltuieli, au ajutat Renault să se apropie de Volkswagen pe una dintre pieţele cu cel mai ridicat potenţial de creştere din lume.

În noiembrie, Renault estima că India va deveni în acest an una dintre primele 10 pieţe ale grupului după vânzări, compensând pentru scăderile din Europa.

"Dusterul a creat o nişă pentru Renault. Segmentul SUV era în creştere, iar Volkswagen nu are nu model concurent", comentează pentru Bloomberg directorul IHS Automotive pentru India, Deepesh Rathore.

SUV-ul Touraeg al Volkswagen porneşte de la 5,85 milioane rupii, echivalentul a 110.000 de dolari, de 64 de ori venitul mediu pe familie în India sau de 7 ori preţul unui Duster. Din cauza preţului ridicat, Volkswagen a vândut numai 45 de modele Touareg în India în perioada aprilie-decembrie.

Vânzările de SUV-uri din India au crescut cu 59% în primele nouă luni ale anului financiar, potrivit datelor Societăţii Producătorilor Indieni de Automobile. Vânzările totale de autoturisme, excluzând SUV-urile şi autoutilitare, au scăzut cu 0,3% în aceeaşi perioadă.

Datele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că aproape unu din 10 accidente ru

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum 37 minute
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum o ora
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Galaţi

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 0.24 în judeţul Galaţi. Acesta a avut magnitudinea 2,1 şi s-a produs la adâncimea de 13,5 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea or

Copilul pelestinian salvat din burta mamei decedate a murit în spitalul din Gaza. „Familia este complet distrusă”

Ziare.com acum o ora
Un copil palestinian prematur salvat din pântecele mamei sale la scurt timp după ce femeia a fost ucisă într-un atac aerian israelian a murit, a declarat unchiul copilului, conform The Guardian. Sabreen Jouda a murit joi într-un spital din Gaza, dup

Sărbătoare pe 27 aprilie 2024. Zi mare în calendarul ortodox!

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Simeon, episcopul Ierusalimului, ruda Domnului. Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Traian, fecior al logodnicului Iosif şi frate al lui Iacov; pe acesta lu

O stradă din centrul Clujului s-a prăbușit. Traficul a fost restricționat

Ziare.com acum 2 ore
O alunecare de teren s-a produs pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

Blinken afirmă că SUA au văzut dovezi că China încearcă să influenţeze viitoarele alegeri din SUA

News.ro acum 3 ore
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că SUA au constatat existenţa unor dovezi ale încercărilor chineze de a „influenţa şi, probabil, interfera” cu viitoarele alegeri din Statele Unite, în pofida angajamentului anterior al liderului

SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde de dolari pentru Ucraina. Va permite Kievului să „stabilizeze prima linie” VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Lloyd Austin, ministrul american al Apărării a anunţat vineri, 27 aprilie, o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un moment în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierile în livră

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 11 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

Vremea

București
acum

15°
sâm.

9°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

13°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

15°
sâm.

12°/15°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

11°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°