Primul este la Bucureşti, vineri, 13 iulie, în Centrul Vechi, Piaţa Sf. Anton, Poiana Urbană. Sâmbătă 14 iulie, Steelborn merge la mare, în Vama Veche, unde va cânta la Bibi Bistro, iar peste două săptămâni, sămbătă, 28 iulie trupa merge la Braşov, pentru un concert în Piaţa Sfatului. Toate cântările fac parte din turneul national de promovare a noului album, intitulat "Trup de apa", ce se va întinde pe tot parcursul anului şi va cuprinde oraşele Bucureşti, Târgovişte, Galaţi, Buzău, Iaşi, Cluj, Braşov, Ploieşti, Târgu Mureş, Sibiu, Constanţa, Timişoara, Vama Veche, plus alte cateva localităţi. După cum se ştie, în martie a.c. Steelborn a lansat "Trup de apă”, alături de peste 500 de iubitori ai rockului autohton. Discul, foarte bine primit de public şi de presa de specialitate, poate fi ascultat pe site-ul oficial www.steelborn.ro.