Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vocea rock-ului buzoian “Demos”, a sărbătorit 30 de ani de la înfiinţare

Publicat in Adevarul, joi 24 decembrie 2009 ·

Sute de buzoieni împătimiţi ai rock-ului de calitate au participat în noaptea de miercuri spre joi la un concert aniversar al legendarei trupe rock "Demos", simbolul unei generaţii de muzicieni talentaţi care au adus faimă oraşului.

Pe lângă foştii şi actuali membri ai formaţiei la eveniment au partcipat şi doi artişti consacraţi ai genului Mircea Vintilă şi Mike Godoroja precum şi una dintre cele mai bune voci din muzica uşoară Alexandra Ungureanu, cunoscută mai ales datorită colaborării cu formaţia Crush.

La finalul show-ului prezentatorul Florin Artene a declarat pentru "Adevărul" că acest concert a fost un vis mai vechi al trupeţilor care au activat de-a lungul vremii în cadrul formulei Demos. “Pe lângă darul pe care ei l-au făcut publicului este şi cel mai mare dar pe care ei îl puteau primi anul acesta. Cei de la Demos sunt legaţi prin nişte fire care nu se vor rupe niciodată de perioada de început a trupei, de oamenii cu care au colaborat, de zilele în care au fost tineri şi pe care nicunul dintre noi nu le uită” a adăugat Artene.

Adrian Vişteanu, veteranul trupei a fost profund impresionat de prezenţa foarte mare a fanilor care au umplut Casa Tineretului până la refuz. “M-au impresionat spectatorii prezenţi mai ales că printre ei au fost mulţi prieteni care m-au cunoscut din copilărie. Am cântat în această seară într-o atmosferă deosebită de familie” a mai spus Vişteanu.

Mircea Vintilă, invitat de marcă în cadrul acestui spectacol aniversar a mărturisit că a simţit o bucurie teribilă să cânte pe scenă alături de formaţia Demos . “Îi cunosc de mult şi sunt un prieten de-al lor. Am mai cântat împreună în vreo două trei locuri prin Bucureşti şi am avut un success teribil cu cinci piese pe care le-am rulat de-a lungul timpului” a mai spus Vintilă.

Producătorul spectacolului Lucian Sălcuţan spune şi el că a fost determinat să

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicuşor Dan: Am început plantarea celor aproape 100 de arbori tineri în zona Parcului Cişmigiu, în cadrul proiectului Coroană Verde pentru Regina Elisabeta

News.ro acum o ora
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că a fost începută plantarea celor aproape 100 de arbori tineri în zona Parcului Cişmigiu, în cadrul proiectului Coroană Verde pentru Regina Elisabeta.

SUA îşi îndemnă aliaţii să furnizeze Ucrainei sisteme antiaeriene Patriot

G4Media acum 47 minute
Secretarul american al apărării Lloyd Austin a încurajat marţi statele care deţin sisteme antiaeriene Patriot să doneze din ele Ucrainei, care aşteaptă mai multe arme pentru apărarea antiaeriană în faţa Rusiei, transmite AFP, conform Agerpres. „Exis

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru Apărare. Invazia rusă în Ucraina a determinat-o pe Ursula von der Leyen să ia această decizie

Ziare.com acum o ora
Dacă va rămâne preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marţi, 30 aprilie, la Praga că, viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru apărare. Și asta dată fiind importanţa acestui sector în contextul războiului prov

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 2 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 41 minute
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 3 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Ordinul de Malta neagă orice legătură cu Paul de România / Ce susținuse avocatul în instanță: „A fost umilit”

HotNews acum 55 minute
Ordinul Suveran Militar Ospitalier al Sfântului Ioan Botezătorul de Ierusalim, de Rodos şi de Malta (Ordinul Cavalerilor de Malta) a declarat pentru publicaţia Times of Malta că Paul de România nu are nicio legătură cu ei, după ce avocatul aşa-numit

Trump a fost amendat cu 9.000 de dolari, iar judecătorul de la New York îl ameninţă cu închisoarea dacă va continua să ignore ordinele de a nu-i mai critica pe cei implicaţi în dosarul „Stormy Daniels”

News.ro acum 4 ore
Judecătorul care prezidează procesul penal de la New York al lui Donald Trump l-a acuzat marţi pe fostul preşedinte american de sfidare a curţii şi l-a amendat cu 9.000 de dolari pentru declaraţii care, în opinia sa, au încălcat un ordin dat anterio

Vremea

București
acum

15°
mar.

13°/20°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
Iasi
acum

18°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

10°/20°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
Timisoara
acum

18°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°