A învăţat să se machieze la o vîrstă fragedă, iar acum este expertă în acest domeniu. Mereu a spus că e loc de mai bine şi a dovedit-o cucerind aurul la două ediţii consecutive ale Jocurile Olimpice
Gimnasta perfectă trebuie să fie armonioasă, expresivă şi să gîndească. E definiţa Sandrei Izbaşa, de duminică dublă campioană olimpică. Şi Sandra e mereu în căutarea perfecţiunii. "Am defecte, dar muncesc ca să scap de ele", spune ea. Caută perfecţiunea de cînd s-a apucat de gimnastică. Mai precis, de 18 ani. Ani cu cîte două antrenamente pe zi şi puţine ore libere.
Ani care au trecut în sălile de gimnastică de la Bucureşti, de la Oneşti, de la Deva şi de la Izvorani.
Cînd abia împlinise 14 ani, a dat primul interviu. "La Antena 1 Deva. A fost dezastruos, aveam nişte emoţii!", spune ea. Văzînd-o acum, pe podium, e greu de imaginat că Sandra poate tremura de emoţii. Tot în aceea perioadă avea o colecţie impresionantă de abţibilduri pe care le păstra în mape roşii. Era preocuparea care-i umplea orele în căminul de la Deva. Acolo unde primea torturile pentru ziua de naştere şi unde visa să devină campioană olimpică.
Încă de atunci era tranşantă şi spunea că nu are idoli, că ea vrea să devină un model. Îngîmfare? Doar hotărîre şi ambiţie. Prima sa competiţie importantă au fost Campionatele Europene de la Volos din 2006. Micuţa blonduţă purta aparat dentar şi devenea campioană la sol. Dar un aur nu te scuteşte de muncă, de palme rupte, de antrenamentele care te seacă prin rutina lor. Sandra ştia că mai are mulţi paşi de parcurs. Departe de părinţi se mulţumea cu vizitele lor de duminică.
Primii paşi coloraţi
În primii ani de gimnastică o antrenoare a învăţat-o că trebuie să fie o artistă, dar nu pe scenă, ci pe patru aparate. Deşi era un copil, aşternea pe faţa sa albă ca laptele multe culori. Pentru că gimna