Moneda americană şi-a recâştigat poziţia în fruntea preferinţelor investitorilor, în contextul temerilor legate de situaţia Greciei şi de viitorul zonei euro. Speculaţiile privind ieşirea Greciei din zona euro şi destrămarea uniunii monetare i-au determinat pe investitori să se reorienteze către valute cu grad redus de risc.
Dolarul a redevenit preferatul acestora, înregistrând în ultima săptămână aprecieri în raport cu mai multe valute. Dollar Index, care monitorizează cursul dolarului în raport cu monedele naţionale ale principalilor şase parteneri comerciali ai Statelor Unite ale Americii (euro, yenul japonez, lira sterlină, dolarul canadian, coroana suedeză şi francul elveţian) a crecut vineri cu 2,4%.
Moneda americană a atins, la sfârşitul săptămânii trecute, cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani în raport cu yenul japonez, iar euro a înregistrat cel mai slab curs de schimb din ultimele două luni faţă de dolar. Deprecierea euro s-a produs în contextul temerilor faţă de organizarea unui referendum în Grecia pentru ca poporul să decidă dacă statul va accepta sau nu noul pachet de asistenţă financiară de urgenţă oferit de liderii din UE.
Declaraţii îngrijorătoare
Chiar dacă majoritatea analiştilor sunt de acord că incertitudinea faţă de Grecia este principalul motiv pentru care investitorii au fugit la adăpostul dolarului, în ultima săptămână au avut loc şi alte evenimente care au contribuit la aprecierea acestuia.
În primul rând, banca centrală a Japoniei a intervenit pentru a slăbi cursul yenului. Este a treia oară în 2011 când Japonia face această mişcare pentru a-şi încuraja exportatorii.
În al doilea rând, investitorii au fost îngrijoraţi de declaraţiile noului guvernator al Băncii Centrale Europene. După ce BCE a redus dobânda-cheie de la 1,5% la 1,25%, guvernatorul instituţiei, Mario Draghi, a declarat că Europa se î