Recepţia organizată de ambasadorul american Mark Gitenstein la reşedinţa sa cu ocazia Zilei Independenţei SUA a avut ca tematică "O seară în Central Park din New York", printre invitaţi numărându-se premierul Victor Ponta, precum şi predecesorul său, Mihai Răzvan Ungureanu, potrivit Mediafax.
Grădina reşedinţei ambasadorului Gitenstein şi soţiei sale, Libby, a fost împodobită cu elemente caracteristice metropolei New York - marcaje stradale, imagini din Central Park sau cu clădirile zgârie nori. Printre acestea s-au aflat şi două fotografii decupate în mărime naturală ale preşedintelui Barack Obama şi soţiei acestuia, Michelle, lângă care o mare parte a invitaţilor s-au amuzat făcându-şi fotografii.
De asemenea, în grădina reşedinţei a fost şi o expoziţie de fotografie pe tema imigraţiei în SUA şi în Ellis Island, locul unde erau primiţi în urmă cu un secol imigranţii sosiţi cu vaporul la New York.
Până şi această temă dedicată Central Park a fost folosită de ambasadorul Mark Gitenstein pentru a vorbi despre democraţie şi egalitate în faţa legii. "Frederick Law Olmstead, arhitectul peisagist care a proiectat parcul, a proiectat şi spaţiile verzi din jurul clădirii Congresului SUA. El a dorit ca Central Park să fie o celebrare a democraţiei. Anterior, în special în Europa, aceste terenuri erau folosite ca terenuri regale de vânătoare. Ca şi Declaraţia de Independenţă, transformarea Central Park într-un spaţiu public accesibil tuturor, a constituit un mesaj că toţi suntem creaţi egali", a explicat Gitenstein, în discursul său oficial.
Totodată, el a arătat că între părinţii fondatori ai SUA, semnatari ai Declaraţiei de Independenţă în urmă cu 236 de ani, şi între revoluţionarii din România din 1989 există multe asemănări. "Aceeaşi idee a impulsionat curajul şi imaginaţia revoluţionarilor dumneavoastră în 1989: oamenii au dreptul inalien