Cum am mai spus, mor când aud gospodine văitându-se "vai, nu ştiu ce să mai fac de mâncare!". Nu ştii? Deschizi cartea lui Constantin Bacalbaşa 1501 feluri de mâncare şi te inspiri: supă normandă (cu napi! - cine-şi mai aduce aminte, în 2010, de napi?!); sau piurea de linte (din copilărie nu am mai mâncat), papara franceză (cu pâine, unt, sare, ouă, lapte), supă cu tapioca (o dată am apucat, în atâţia ani de viaţă!)... Dar ca să nu ziceţi că flecăresc fără rost, puneţi mâna de notaţi o supă care merge la inimă, în anotimpul ăsta, şi nici nu-i complicată la făcut - supa de pepene galben: pui bucăţi mici de pepene în apa care fierbe; rumeneşti rotogoale de ceapă în unt; apoi, când ceapa e arămie, striveşte pepenele cu lingura de lemn, peste ceapă, pune sare, mult piper, lasă pe foc să se încălzească şi toarnă-n castron totul, peste o felie de pâine. Trecând la felul doi: castraveţi prăjiţi (cine mai face aşa ceva, azi?), mâncare cu grâu verde (asta-i şi sănătoasă, bre!), varză gratinată, pâine de ţelină (bună idee!), spanac cu pătlăgele vinete, anghinare în sos remoulade...
La desert: mere pe pâine (hai că asta-i şi ieftină!), fructe sub pâine (pe-asta, notaţi-o, că-i bună pe criză: pune într-o tavă fructe, de care ai; torni deasupra apă; apoi, peste, zahăr - să le acopere; în fine, felii de pâine de 1 cm, muiate-n lapte; pâinea va acoperi complet fructele; peste pâine, unt; totul pleacă la cuptor, cam o juma' de oră), timbală de castane, patru-sferturi... După cum se vede, deşi-i scrisă în perioada interbelică, cartea lui Constantin Bacalbaşa e actuală şi azi - chiar dacă, uneori, înlocuim unele ingrediente. Ediţia despre care vorbesc, îngrijită de Simona Lazăr, mai are un merit: oferă şi informaţii culinar/culturale. Câteva exemple: mezelurile, pe-atunci, erau preparatele care se serveau la masă înaintea felurilor principale. Gigot sau Jigou, pentru c