În calendarul creştin-ortodox există trei Sfinti vieţuitori pe stâlp care poartă numele de Simeon Stâlpnicul. Ziua de mâine îl prăznuieşte pe primul dintre aceştia, căruia i se mai spune şi Simeon Stâlpnicul cel Bătrân. Suspendat între cer şi pământ, deschizător de drum pentru această formă bizară de ascetism, Sfântul Simion Stâlpnicul apare în nenumărate poveşti populare ale românilor. Chiar dacă astăzi e de neimaginat, vreme de o mie de ani monahismul stâlpnicilor a fost o formă de asceză foarte des întâlnită în Orient, în Ghetsimani existând o "mânăstire aeriană” ce număra aproape 100 de coloane.

Cărţile sfinte spun că Preacuviosul Părinte Simeon Stâlpnicul (390-459) s-a născut într-o familie de păstori dintr-un sat din Capadocia. A ales din tinereţe drumul pustniciei extreme, a locuit luni de zile într-un puţ secat, apoi pe vârful unui munte din Antiohia, urmând ca a doua parte a vieţii să şi-o petreacă pe un stâlp înălţat chiar de el. Acolo a vieţuit peste 37 de ani în post şi rugăciune, între cer şi pământ, pe o coloană de 18 metri, supus ploii şi arşiţei, hrănindu-se doar cu linte şi apă. A fost întâiul Părinte Stâlpnic, tămăduitor şi îndrumător a mii de credincioşi. Se povesteşte că Sfântul nu îngăduia apropierea femeilor de stâlp, excepţie nefăcând nici măcar mama lui, Marta, care – înţelegându-i dorinţa – s-a călugărit în vecinătate iar după moarte a fost îngropată la baza coloanei fiului său.

Viaţa lui Simeon Stâlpnicul a incitat imaginaţia ţăranului român iar icoanele şi frescele bisericilor -care îl zugrăveau aproape suprarealist în vârful unei coloane înalte - au născut unele dintre cele mai surprinzătoare poveşti. Culeasă în urmă cu un veac de Elena Niculiţă–Voronca, legenda Sfântului Simeon Stâlpnicul pare să nu mai aibă nici o legătură cu istoria faptelor lui:

"Simion Stâlpnicul ţine ceriul şi pămâmtul, el e pe vânt;