Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Olanda reiterează faptul că nu a luat încă nicio decizie cu privire la aderarea României şi a Bulgariei la Schengen

Publicat in Monitorul de Cluj, miercuri 9 ianuarie 2013 ·

Ambasada Olandei la Sofia a anunţat miercuri, pe site-ul său, că guvernul olandez nu a luat încă nicio decizie cu privire la aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, reacţionând astfel la informaţiile apărute marţi în presa bulgară privind acest subiect sensibil pentru cele două ţări, informează BTA şi Novinite.com.

Presa bulgară scria ieri că decizia politică privind aderarea României şi a Bulgariei la Schengen ar putea fi amânată după martie 2013 din cauza opoziţiei unor ţări precum Olanda. Potrivit unor diplomaţi din Bruxelles, de această dată de vină ar fi situaţia politică din România.

'În contextul apariţiei în presă a diverselor informaţii cu privire la aderarea la Schengen a României şi a Bulgariei, ambasada Olandei la Sofia reiterează faptul că guvernul olandez nu a luat încă nicio decizie. Poziţia olandeză va fi stabilită înainte de următoarea reuniune a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), stabilită pentru 7-8 martie, în strânsă cooperare cu alte state membre. Ambasada Olandei va ţine la curent mass-media bulgară în legătură cu acest subiect', se menţionează în anunţul publicat miercuri pe site-ul ambasadei Olandei la Sofia.

Aderarea României şi Bulgariei la spaţiu Schengen a fost un obiectiv ratat în anii 2011 şi 2012. Pe 4 decembrie anul trecut, ministrul român de externe Titus Corlăţean a declarat că diplomaţia de la Bucureşti îşi menţine obiectivul ca în luna martie (2013 - n.r.) să fie adoptată o decizie favorabilă pentru admiterea în Schengen, în două etape. "În orice caz, noi ne menţinem obiectivul ca în luna martie să fie adoptată o decizie favorabilă pentru admiterea în spaţiul Schengen, în cele două trepte. Prima treaptă în martie şi, ulterior, până la sfârşitul anului, cea de a doua treaptă", a adăugat el, precizând că din contactele pe care le-a avut cu foarte mulţi colegi europeni ''există

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE UDPATE Un elicopter ce îl trasporta pe preşedintele Iranului s-a prăbuşit / Elicopterul este în continuare dispărut. Salvatorii încearcă să ajungă la locul accidentului, dar eforturile lor sunt îngreunate de condiţiile meteo nefavorabile / Oficial iranian: Informaţiile care vin de la locul accidentului sunt foarte îngrijorătoare

Mediafax acum 18 minute
Potrivit presei locale, Raisi se îndrepta spre oraşul Tabriz, în nord-vestul Iranului, după ce se întorcea de la graniţa cu Azerbaidjanul, unde a inaugurat barajele Qiz Qalasi şi Khodaafarin. Elicopterul era unul dintre cele trei care călătoreau înt

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum o ora
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Accident violent pe DN 24, între Vaslui și Iași. O motocicletă și un autoturism au luat foc după ce s-au ciocnit: trei persoane au murit

HotNews acum o ora
Accidentul s-a produs duminică după-amiază, pe DN24, într-o curbă periculoasă, pe drumul dintre Vaslui și Iași, pe raza teritorială a comunei Codăești, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui. La fața locului au a

Verstappen câştigă pentru a cincea oară în sezon, după ce l-a învins pe Norris la Imola

Mediafax acum 56 minute
Olandezul s-a impus anul acesta, după ce cursa de anul trecut de pe circuitul italian a fost anulată din cauza unor inundaţii puternice. „Nu mai aveam aderenţă. Alunecam foarte mult. L-am văzut pe Lando apropiindu-se. Ultimele 10 tururi au fost la p

Finlanda pregătește o lege pentru respingerea migranţilor la graniţa cu Rusia. Motivul pentru care este dispusă să încalce angajamentele internaţionale

Ziare.com acum 49 minute
Finlanda va propune săptămâna viitoare un proiect de lege care să le permită agenţilor de frontieră să blocheze solicitanţii de azil care încearcă să intre din Rusia, a declarat duminică, 19 mai, premierul. Este o decizie care ar putea determina Hel

Formula 1: Max Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon, la Emilia Romagna Grand Prix

News.ro acum o ora
Olandezul Max Verstappen (Red Bull Racing) a câştigat, duminică, Emilia Romagna Grand Prix, a şaptea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Plecat din pole position, Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon. El s-a mai impus în Ba

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum 2 ore
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum 2 ore
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 2 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

U Cluj învinge Oţelul Galaţi şi va juca cu Universitatea Craiova barajul pentru Conference League

Mediafax acum 3 ore
Gazdele au dominat prima jumătate de oră, concretizată cu obţinerea unui penalty, în minutul 28, după faultul portarului Gertmonas asupra lui Teles. Lituanianul şi-a reparat greşeala, parând execuţia lui Rusevic de la punctul cu var. Oţelarii au avu

Vremea

București
acum

21°
dum.

12°/24°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

15°/25°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°